Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, trei Hotărâri care vin în sprijinul agricultorilor. Prima dintre acestea se referă la introducerea unei noi perioade de depunere...
Guvernul a adoptat, miercuri, printr-o Hotărâre, Programul Național „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”, un program de intervenție la nivelul învățământului liceal și al învățământului superior,...
În spiritul Sărbătorilor Pascale, Organizația Femeilor Liberale Alba a realizat ieri, 8 aprilie o nouă acțiune prin care au fost alături de comunitatea locală, anunță Alin...
Astăzi, 25 martie, în cadrul unei ședințe festive care a avut loc la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Alba cu ocazia Zilei Poliției Române, s-a petrecut...
Primăria Alba Iulia se află în faza de de studiere a ofertelor depuse de participanții la concursul de oferte pentru obiectivul de investiții ”Schimb de destinație...
Premierul Victor Ponta, invitat, sâmbătă, în calitate de preşedinte al PSD, la o reuniune a femeilor din partid, a declarat că a discutat cu ministrul de...
“În PNDR 2014-2020 sunt prevăzute măsuri financiare, ca de exemplu Măsura 6 – submăsura 6.3. „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sprijin public nerambursabil care este de...
Lista bisericilor și parohiilor din județul Alba sprijinite din bugetul consiliul județean Consilierii județeni din Alba vor vota joi, 29 ianuarie 2015, un proiect de hotărâre...
Consilierul local liberal Gabriel Pleșa a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că este mulțumit de modul în care s-a reușit, încă o dată,...
Chiar dacă vremea nu s-a arătat deloc prietenoasă peste 3000 de localnici au ţinut să ia parte la manifestarea organizată de social-democraţii din Cugir cu ocazia...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666