Iniţiativa legislativă a senatorului Cristiana Anghel care vizează abrogarea articolului 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, a fost adoptată, marți,...
Senatul a adoptat luni tacit propunerea legislativă prin care ziua de 9 mai a fost declarată zi de sărbătoare naţională, urmând ca iniţiativa să fie transmisă...
De la începutul anului viitor, punctul de pensie ar putea fi 40% din salariul mediu brut, ceea ce ar însemna o creștere a pensiilor cu circa...
Proiectul de lege privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a fost aprobat, miercuri,...
Marți, 13 septembrie, Senatul a adoptat propunerea de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule. Plenul a aprobat...
Senatul a adoptat luni proiectul de lege referitor la cotele de gen de 30% pe listele pentru alegerile locale. Iniţiativa, susţinută de 161 de parlamentari de...
Noul Birou permanent al Senatului a fost validat joi, 1 septembrie, de plen, cu 106 voturi ”pentru”, șase voturi ”împotrivă” și două abțineri. PNL este reprezentat...
Președintele PMP Alba, Clement Negruț, și-a anunțat, vineri, candidatura pentru un mandat de deputat, precizând că nu știe ce loc va ocupa pe lista partidului, decizia...
Plenul Senatului a votat, luni, 27 iunie, o propunere legislativă semnată de parlamentari de la toate formaţiunile politice, care prevede majorarea tichetului de masă de la...
Propunerea legislativă privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene a fost adoptată marți, de Senat, care în acest caz este for...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666