Deputaţii PMP au depus la Parlament un proiect de lege care prevede sancţionarea mai aspră a şoferilor care nu opresc la semnalele poliţiştilor. Proiectul depus de...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a aplicat sancțiuni contravenționale – amenzi și confiscări de peste 2,666 milioane de lei, în urma controalelor desfășurate vineri și...
O firmă de pariuri sportive din Pitești, cu punct de lucru în Albac, a fost amendată de inspectorii ITM Alba, după ce a fost descoperită că...
Pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii din Alba au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale, în cadrul unei acţiuni ce a avut ca scop asigurarea climatului de...
Legea prin care se modifică sancţiunile şi contravenţiile silvice a fost promulgată, luni, de președintele Klaus Iohannis. Astfel, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii...
Pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii din Alba au aplicat peste 800 de sancţiuni contravenționale, în cadrul unei acţiuni ce a vizat creşterea siguranţei rutiere şi depistarea...
Ionuţ Simionca, deputat PMP, a depus ieri, la Parlament, un proiect de lege potrivit căruia administratorul căii ferate va fi obligat să asigure vizibilitatea trecerilor la...
O firmă din Câmpeni, ce se ocupă cu activități de comerț cu ridicata al materialului lemnos și materialelor de construcții, a fost amendată de inspectorii ITM...
Comisia de Disciplină din cadrul AJF Alba a decis în şedinţa de ieri sanţiuni drastice pentru incidentele petrecute etapa trecută, la partida de la Războieni, dintre...
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii din judeţul Alba au desfăşurat zeci de acţiuni punctuale, în sistem integrat, în baza unui plan elaborat la nivel naţional. În...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea