80% dintre români nu ştiu cum să reacţioneze în cazul unui seism, iar cei mai mulţi dintre ei ar putea lua decizii care li s-ar putea...
Primarul municipiului Sebeș, prof. Alexandru Dăncilă, și directorul executiv al DSP Alba, dr. Horea Timiș, au avut o întâlnire cu conducerea Centrului Regional de Sănătate Publică...
Grupul de Iniţiativă Civică Sebeş și Asociaţia PrimaNatura își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care mai multe instituții (APM, DSP, Garda de Mediu), ce...
Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), populaţia României a crescut în iulie cu 43 de persoane, pentru prima dată în acest an, fiind înregistrate 19.305 naşteri,...
Județul Alba a ajuns să aibă cu 40.000 mai mulți locuitori cu drept de vot decât datele oficiale din ultimul recensământ al populației. Dacă la nivel...
În Alba există, potrivit datelor ultimului recensământ al populației, un număr de 3.194 de persoane analfabete, cu peste 4.000 mai puțin față de anul 2002, când...
Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011 s-a desfăşurat în perioada 20 – 31 octombrie 2011, iar o parte a rezultatelor au fost diseminate şi publicate de...
Rezultatele Recensământului Populaţiei din 2011, privind judeţul Alba, au fost făcute publice vineri, 5 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la Direcţia Regională de...
Alba se situează printre judeţele cu cea mai mică densitate din ţară. La Ceru Băcăinţi sunt doar 5,4 locuitori pe kmp. În mediul urban locuiesc 48,70%...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea