Studiul de impact pe starea de sănătate a populației municipiului Sebeș – Vezi care sunt pașii procedurali
Primarul municipiului Sebeș, prof. Alexandru Dăncilă, și directorul executiv al DSP Alba, dr. Horea Timiș, au avut o întâlnire cu conducerea Centrului Regional de Sănătate Publică Cluj Napoca în vederea efectuării unui studiu de impact pe starea de sănătate a populației Municipiului Sebeș relaționat cu expunerea la toți posibilii poluatori industriali de pe raza unității administrativ teritoriale.
Având în vedere că un asemenea studiu este de mare anvergură, fiind practic o premieră și pentru Institutul Național de Sănătate Publică (în arondarea căruia funcționează CRSP Cluj) s-au stabilit următorii pași procedurali:
1. Identificarea de către Primăria Sebeș a principalilor agenți economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul Municipiului Sebeș, cu impact asupra mediului;
2. Stabilirea de către Primăria Sebeș a zonelor protejate (locuințe, unități de educație, unități sanitare) vulnerabile;
3. Analiza de către DSP, medici de familie sub coordonarea metodologică a CRSP Cluj a indicatorilor de sănătate în zonele vulnerabile identificate (prin studiile de mediu: analiza dispersiei);
4. Evaluarea impactului pe starea de sănătate în relație cu fiecare agent economic industrial identificat cu impact asupra mediului. (responsabilitatea va aparține CRSP Cluj Napoca).
”Se observă că pentru toate etapele procedurale este necesară o colaborare permanentă între autoritățile publice locale (Primăria Sebeș, DSP Alba, APM Alba etc.) și agenții economici, iar în derularea activităților ne vom baza pe receptivitatea populației și pe ONG-urile interesate”, precizează reprezentantul Primăriei Sebeș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 1 IULIE 2025: 434 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 1 IULIE 2025: 434 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta […]
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]