Joi, 22 octombrie, de la ora 16.00, în Piața Cetății din Alba Iulia se va desfășura cea de-a VIII-a ediţie a „Marşului persoanelor cu handicap –...
O firmă din Teiuș, ce se ocupă cu prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor, s-a ales cu plângere penală, după ce ITM Alba a descoperit 15...
Angajații Primăriei Alba Iulia ocoliți de ultima majorare de salarii vor intra în rând cu colegii lor mai norocoși. Este vorba despre angajații de la Direcția...
Sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii efectuează, joi dimineața, 19 percheziții, în 4 județe, la persoane...
În perioada 12 – 18 octombrie 2015, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a organizat la nivel naţional Săptămâna prevenirii traficului de persoane, pentru al...
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o hotărâre pronunțată luni, că persoanele condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sunt obligate la plata sumelor...
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor...
Persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul transmiterii și prelucrării între două autorități ale administrației publice a unui stat membru trebuie să fie informate în...
Consiliul Concurenței vrea să-i recompenseze cu 1% din valoarea amenzilor, dar nu mai mult de 100.000 de euro, pe cei care vin cu sesizări ce se...
Peste 350 de pensionari din Cugir au luat parte joi, 1 octombrie, la o masă festivă de Ziua Persoanelor Vârstnice organizată de social – democrații de...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea