Preoții își pot pierde parohia dacă solicită bani pentru înmormântări. Contribuțiile bănești NU sunt obligatorii Contribuţiile băneşti cerute de biserici tulbura liniştea enoriaşilor. Mulţi oameni cred...
Mânăstirea Dumbrava din judeţul Alba găzduieşte, marţi, întâlnirea naţională a coordonatorilor departamentelor sociale ale eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Române. Întâlnirea se desfăşoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte...
Românii ar putea avea o nouă zi liberă, Patriarhia Română a solicitat Parlamentului ca sărbătoarea Înălţării Domnului să fie declarată zi nelucrătoare. Înălțarea Domnului este sărbătorită la...
Patriarhia Română și-a precizat astăzi poziția, într-un comunicat de presă, în legătură cu documentarul ”Deşi este cea mai săracă ţară din UE, în România la fiecare...
Preoţii vor promova la sate măsurile de sprijinire a agriculturii şi avantajele fermelor moderne. Şi nu oricum, ci pe baza unui protocol ce va fi...
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, după o întâlnire desfășurată astăzi cu Patriarhul Daniel, că programa la disciplina Religie va fi regândită și predată după manuale...
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, Vasile Bănescu, a declarat că Patriarhia Română nu se opune ridicării unei moschei la Bucureşti. El a precizat că este vorba...
Patriarhia Română a reacționat, marți, la ”unele referiri inexacte despre statutul juridic și fiscal al Cultelor religioase apărute, probabil din ignoranță sau rea voință, în media...
Patriarhia Română solicită o întrunire extraordinară a Consiliului Consultativ al Cultelor, pentru stabilirea unor măsuri şi acţiuni comune în vederea susţinerii statutului actual al orei de...
Halloween-ul este o tradiție ”care își are originea în adorarea păgână a spiritelor și a unui zeu celtic al morții, străină de cultură, credința și spiritualitatea...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666