Primăria Ocna Mureș este printre administrațiile locale care ține seama de părerile cetățenilor și recunoaște acest lucru în mod oficial, dovadă fiind declarația primarului Silviu Vințeler...
Consilierii locali din Ocna Mureș sunt convocați, joi, 25 octombrie, la ședința ordinară ce va avea loc la primăria oraşului. Printre cele 10 proiecte aflate pe...
Colegii de la site-ul ocnamuresanul.ro semnalează dificultăți în demersurile pe care le desfășoară pentru a primi acreditare la Primăria Ocna Mureș. Tot de la ei am...
Patrula de siguranţă publică din cadrul Politiei Oraşului Ocna Mureş, a fost sesizată duminică seara că în faţa unui local public din oraș se află un...
Ocna Mureş este aici, pe malul Mureşului de aproape 2000 de ani (Salinae), de peste 800 de ani atestată documentar sub numele de Uioara, cunoscută...
Platforma industrială GHCL Ocna Mureş, închisă din 2010, şi aflată în insolvenţă din anul 2011, este scoasă la vânzare prin licitaţie publică competitivă cu strigare. Licitaţia...
Casa de Insolvență Transilvania a programat pentru astăzi o nouă licitație de vânzare a Platformei Industriale a Combinatului de Produse Sodice Ocna Mureș și altor bunuri...
Casa de Insolvență Transilvania, în calitate de administrator judiciar al S.C. GHCL UPSOM România S.A. anunță reluarea licitației pentru vânzarea platformei industriale de produse sodice din...
Vineri, 14 septembrie 2012, s-a desfăşurat în sala de sport a şcolii Lucian Blaga a treia ediţie a „Cupei Primăriei oraşului Ocna Mureş” la fotbal. La...
În data de 11 septembrie, pe raza oraşului Ocna Mureş s-a desfăşurat o activitate de voluntariat având ca participanţi copii şi instructori ai clubului „Exploratori pentru...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666