Inspectorul școlar general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș, transmite elevilor cu ocazia începerii noului an școlar că prin educație pot face alegerile potrivite, iar o educație...
Ziua de 5 iunie poartă semnificația zilei de naștere a dascălului Gheorghe Lazar, întemeietorul învățămantului modern romanesc. Învățătorul este cel ce îndeplinește o chemare, o înclinație,...
Inspectorul școlar general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș, a anunțat, sâmbătă, 31 octombrie, că toate balurile din județul Alba care ar fi urmat să se organizeze în...
Mesajul inspectorului școlar general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș, cu ocazia începerii noului an școlar a fost transmis la unitățile de învățământ din județul Alba și...
Un număr de 2.372 de elevi și preșcolari din Alba, adică un procent de 4,5 la sută, învață în instituții de învățământ care nu sunt autorizate sanitar,...
Joi, 3 septembrie, la Organizaţia de Femei a Partidului Social Democrat din Alba au avut loc alegeri. La ședința care s-a desfășurat în sala de conferințe...
În judeţul Alba, începând cu 1 august, 556 de angajaţi, personal nedidactic, din sistemul de învăţământ preuniversitar, vor beneficia de o majorare salarială cu 12%, potrivit inspectorului...
Toate posturile de directori de unități de învățământ din țară vor fi scoase la concurs, potrivit reprezentaților ministerului Educației, iar examinările vor avea loc în acest...
Referitor la articolul publicat în ediția online a ziarului Unirea, cu privire la relocarea secţiei de psihiatrie la Oarda de Jos, în localul Şcolii Gimnaziale, Inspectoratul...
Marcela Dărămuș este, oficial, noul inspector școlar general al IȘJ Alba, fiind numită prin Ordin de ministru în 7 aprilie, după ce a câștigat concursul organizat...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea