Infrastructura de transport a României are nevoie de investiții de peste 70 de miliarde de euro, în timp ce resursele disponibile până în 2030, conform Masterplanului...

Municipiul Aiud a depus în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 4 proiecte cu impact major în infrastructura municipiului. Primul contract semnat în acest an...

Mi-am început activitatea de consilier local în luna iunie 2016. Încă din primele şedinţe de consiliu local am inițiat proiecte de hotărâre potrivit programului prezentat în...

Anul agricol 2018 se anunţă unul al recordurilor pentru mai multe culturi, astfel că şi exporturile cresc substanţial. Autorităţile străine anunţă însă că România nu va...
Doar 15,4 kilometri noi au fost recepţionați, pentru punerea în circulaţie, în anul 2017, în România, iar lungimea totală a şoselelor de mare viteză a ajuns...
Domeniul schiabil din România are o lungime totală de 164 de kilometri, fiind format din 189 de pârtii omologate, dintre care două pârtii autorizate în acest an,...
Vicepremierul Ion Marcel Ciolacu a comunicat intenţia Guvernului în privinţa unei eventuale modificări a legislaţiei, astfel încât instituţiile finanţatoare internaţionale să poată participa la licitaţiile pentru...
România se împrumută cu un miliard de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru pentru proiecte de infrastructură de transport. Pe site-ul Ministerului Finanţelor a...
Infrastructura de transport din România s-a dezvoltat foarte lent în ultimele decenii, din cauza unui cumul de factori precum lipsa unei liste cu priorități, discontinuitatea deciziilor...
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a spus, vineri, că autostrada București – Brașov se numără printre prioritățile absolute de infrastructură rutieră, iar autoritățile locale din județele Prahova...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666