Un număr de 560 de crescători de ovine și bovine din județul Alba, care au beneficiat în perioada 2007-2010 de subvenții europene prin intermediul Agenţiei de...
Judecătorul Cătălin Şerban, fost vicepresedinte al Curţii de Apel Timişoara, a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia la 4 ani şi 6 luni închisoare...
Marţi, 11 decembrie, în urma verificării din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul Tibor Polgar, Curtea de Apel Alba Iulia...
Joi 6 decembrie, la orele 12.30, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj, acţionând în cadrul misiunii de menţinere a siguranţei publice pe raza municipiului Blaj cu...
Marius Pop, fost șef al Poliției Teiuș, a fost condamnat miercuri la 5 luni închisoare cu suspendare de către Curtea de Apel Alba Iulia, pentru săvârşirea...
Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate, în data de 15 noiembrie apelurile declarate de inculpatul Dorel Vîrciu şi partea civilă împotriva sentinţei pronunţată...
Curtea de Apel Alba Iulia a respins, în ședința de judecată de joi, recursul omului de afaceri Marius Alexa, astfel că sentința Judecătoriei Alba Iulia, comunicată...
”Condamnă inculpatul R.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Admite acţiunile civile formulate în cauză şi obligă inculpatul la plata...
Tibor Polgar, patronul Pensiunii Terra din Alba Iulia, a fost condamnat la pedeapsa cu 3 ani închisoare și plata a 15.000 de euro daune morale, pentru...
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat joi sentința definitivă în dosarul lui Toma Cîrnaț, preşedinte al Asociaţiei “Târnava” Mihalţ şi fost primar al comunei în...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea