Senatorul de Alba Teodor Atanasiu a făcut ieri, în cadrul unei confeințe de presă, mai multe precizări privind respingerea definitivă în Camera Deputaților a Legii întăbulării...
Copiii ar putea începe învăţământul de la vârsta de 5 ani. Anunţul a fost făcut în această dimineaţă de premierul Victor Ponta, la o dezbatere în...
Propunerea legislativă prin care părinţii ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar ar urma să aibă zi liberă la începerea anului şcolar, pentru a-şi putea...
Guvernul a aprobat, miercuri, și a transmis Parlamentului spre adoptare, proiectul de lege care prevede plafonarea plăţilor în numerar şi limitarea comisioanelor interbancare la tranzacţiile prin...
Guvernul a adoptat, în şedinţa miercuri, ordonanţa de urgenţă privind returnarea către transportatori a 4 cenţi din acciza de 7 eurocenţi la carburanţi. Premierul Victor Ponta,...
Premierul Victor Ponta a spus astăzi că acciza la carburanţi va fi aplicată din luna aprilie, iar Guvernul va introduce şi un set de măsuri fiscale...
Grupul Parlamentar al Grupului PNL din Camera Deputaţilor a depus marţi, 25 martie 2014, moţiunea simplă „Guvernul Ponta 3 ameninţă viaţa pacienţilor: amână lista de medicamente...
Guvernul va aloca 10 miliarde de lei vechi pentru reabilitarea corpului „H” al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care a funcţionat în secolul al...
Comunicat de presă PNL Alba: “Partidul Național Liberal solicită Guvernului PSD-UDMR să adopte până la data de 1 mai măsura scăderii CAS cu 5 puncte procentuale...
RMGC, compania care deține licența de exploatare a zăcămintelor de aur și argint de la Roșia Montană, va concedia circa 400 de angajați, aflați în prezent...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea