România riscă o amendă de 0,5% din PIB și suspendarea fondurilor europene dacă nu se încadrează în deficitul negociat. Anunțului ministrului Grindeanu Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu,...
În această perioadă, la Podgorica, în Muntenegru, se dispută Campionatele Europene Under 17 la handbal feminin. Teodora Damian, talentata jucătoare din Războieni-Cetate, este principala marcatoare a...
Cinci miliarde de euro, din fonduri europene, vor fi alocate pentru investiții în domeniul educației. Anunțul ministrului Câciu Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a...
Românii își doresc adoptarea monedei euro! 71% din cetățenii țării noastre vor moneda unică. SONDAJ Conform ultimului sondaj efectuat de Eurobarometru, în statele membre ale UE...
FOTO| Comuna Ciugud a găzduit Summit-ului satelor europene. Reprezentanții comunităților locale din UE au semnat „Declarația de la Ciugud” Comuna Ciugud a fost pentru câteva zile...
FOTO| Mesaj al Primăriei Aiud, cu ocazia Zilei Europei: Care sunt investițiile prin fonduri europene care au adus municipiul la nivelul actual de dezvoltare Primăria Municipiului...
Vin banii europeni: Ministrul Dezvoltării a semnat 30 de noi de contracte de finanţare prin PNRR, de aproape 40 de milioane de lei Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor...
Rata de absorbție a fondurilor europene a crescut cu aproape 50%, în România, în 2022. Cât este preconizat în anul 2023 Rata de absorbție a fondurilor...
Ce spune OMUL care a atras peste 350 de MILIOANE de euro, fonduri europene, pentru municipiul Alba Iulia, despre proiectele aflate acum în implementare: „O sumă...
David Popovici, medalie de aur la Campionatele Europene de natație de la Roma, la proba de 200 metri liber: A depășit un nou record În cursul...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea