Delegația Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, condusă de președintele acestuia, col(r)dr.ing. Constantin Avădanei, a participat în zilele de 14 și 15 iulie, pe teritoriul Bulgariei,...
Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat vineri, 6 iulie 2018, 350 de proiecte/manifestări/acțiuni, cu o valoare totală de 50.055.165 de lei, dintre care 86 ale autorităților...
Românii au investit peste 786 de milioane de lei în cadrul Programului Tezaur, ediţia ”Centenar”. Vineri s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat lansată de...
Cugireanul Vasile Hîrjoc, care de câteva luni a împlinit 65 de ani, propune un model inedit de a aniversa împlinirea a 100 de ani de la...
Peste 720 de participanți, printre care și Mihai Covaliu – președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, au fost prezenți la ediția 2018 a Crosului Olimpic Național,...
Miercuri, 6 iunie, de la ora 12.00 (startul a fost decalat cu două ore, raportat la programul anunțat inițial), la Alba Iulia, în Șanțurile Cetății, se...
Judeţul Alba a obţinut aprobarea pentru șase proiecte propuse spre finanţare Departamentului pentru Centenar din cadrul Ministerului Culturii. Sunt proiecte propuse de Primăria Câmpeni (care în...
Consiliul Local Câmpeni este convocat de către primarul Ioan Călin Andreș în ședință publică ordinară pe luna martie. Aceasta se va desfășura joi, 29 martie, începând...
Prin intermediul unei interpelări, deputatul PNL Florin Roman i-a adresat premierului Viorica Dăncilă câteva întrebări referitoare la componența Comitetului interministerial dedicat Centenarului Marii Uniri și a...
Primele 43 de proiecte pentru Centenar au fost aprobate. Unele au fost însă chiar de râs. Carte despre bolile românilor sau campionat de fotbal intercomunal, idei...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea