Elevii care au obţinut media 10 la evaluarea naţională sau la bacalaureat vor fi premiaţi cu câte 2.000 de lei, respectiv 3.000 de lei, conform unei...
În cadrul şedinţei care a avut loc vineri, 4 iulie 2014, la Palatul Parlamentului, membrii Consiliului Naţional al PC au adoptat o rezoluţie, potrivit căreia Partidul...
Noua conducere și candidatul la alegerile prezidențiale din noiembrie a Partidului Național Liberal vor fi stabilite astăzi, în cadrul Congresului ordinar care se desfășoară la Palatul...
La sfârșitul săptămânii trecute, organizația municipală a PNL Alba Iulia a adoptat două decizii care privesc viitorul partidului. Prima se referă la susținerea totală pentru candidatura...
După alegerile europarlamentare pe scena politică se discută tot mai des despre unirea partidelor de centru dreapta. PNL şi PDL doresc o fuziune, acest lucru fiind...
Este oficial! Klaus Johannis și-a anunțat miercuri candidatura pentru funcția de președinte al PNL Astfel, în cadrul ședintei PNL de astăzi, în urma cererii lui Iohannis,...
Azi, 15 mai, la Alba Iulia, de la ora 17.00, la Hotel Maris (ieşire spre Deva, staţia Lukoil), Iulian Capsali, reprezentantul Familiei Româneşti, îşi va lansa...
Au trecut doar câteva zile de la debutul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare şi deja una dintre promisiunile candidatului PNL, Florin Roman s-a spart precum un...
Sâmbătă, 26 aprilie 2014, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia s-a desfășurat evenimentul „TNL Alba în Europa”. Organizatorii, BPT...
Prezentă sâmbătă la Alba Iulia pentru lansarea candidaţilor la alegerile europarlamentare, Elena Udrea a vorbit şi despre prezidenţiale, şi a ajuns în turul doi, acolo unde...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea