Potrivit unui proiect de act normativ care a trecut azi de votul decisiv al Camerei Deputaților, urmând să ajungă la șeful statului pentru promulgare, salariații vor...
În şedinţa plenului de miercuri, Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă iniţiată de parlamentari PSD şi ALDE privind înfiinţarea, organizarea şi...
Punctul de pensie se majorează începând cu 1 iulie 2018. Senatul a adoptat, în ședința plenului de miercuri, proiectul de lege de aprobare a OUG 82/2017...
Proiectul de lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 – Alba Iulia a fost adoptat, marți, de Camera Deputaților care, în acest...
Proiectul care propune măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, a fost adoptat tacit marți de Senat. Proiectul a fost inițiat de 11 senatori PNL...
Senatorii au adoptat luni, 23 octombrie, proiectul de lege al Guvernului privind „telemunca”, prin care angajatul va putea lucra de acasa. Potrivit proiectului, telemunca este „forma...
Deputații au aprobat, marți, un proiect care modifică legea pensilor. Astfel, persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-...
Teoria heliocentrismului, designul vestimentar și lungimea corectă a părului. Nu sunt subiectele unei noi emisiuni, ci teme în discursurile parlamentarilor, care au adoptat ieri Codul de...
Numele de „România” vine de etnonimul „român” şi de la numele Ţării Româneşti, provincia la sud de Carpaţi care datează din Evul Mediu, din secolul al...
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, un proiect de lege de modificare şi completare a unor acte normative din domeniul penal, destinat transpunerii unor prevederi...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea