Super-radare gata să ardă buzunarele participanţilor la trafic în Ungaria

Dată fiind poziţia geografică a judeţului nostru vis-a-vis de Ungaria, nu doar o dată ne-am urcat în maşină pentru o vizită precisă pe la supermarketurile lor, pentru o aprovizionare cumsecade pe bani mai puţini decât pe la noi. Dacă până acum, odată depăşită graniţa ţării, ne vedeam liniştiţi de drum, ba fără centură, ba cu telefonul la ureche, toate aceste încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare vor fi depistate fără excepţie, începând cu sfârşitul lunii ianuarie. Au dat ungurii un ban pe cele 160 de unităţi mobile şi nu mai puţin de 365 fixe, dar cu siguranţă vor sta în faţă de pe urma bănuţilor strânşi de la indisciplinaţii din traficul propriu. Vă informăm, aşadar, că poliţia din Ungaria a fost echipată cu radare speciale, cu rezoluţie mare, care indică orice mişcare a şoferilor din raza lor de acţiune. Vizaţi nu sunt doar vitezomanii, ci şi cei care decid să treacă neregulamentar de pe o bandă pe alta, sau să forţeze benzile de autobuz ori pistele de biciclete, pe principiul: nu mă vede nimeni – hoţul neprins e negustor cinstit. „Ochiul soacrei” i-a costat pe fraţii unguri nu mai puţin de 2,3 milioane de euro, dar fiţi convinşi că niciun şofer care vorbeşte la telefon în timpul condusului, ori care nu poartă centura de siguranţă nu va scăpa neidentificat, căci „drăciile” pot obţine date în timp real legate de identitatea maşinii, de plata taxelor de drum, altă mină de aur, aşa că poliţiştii vor afla imediat şi ce alte amenzi la zi aveţi neachitate, dacă este cazul. Aparatura de ultimă generaţie despre care vă povestim se află încă în perioada de testare şi omologare, dar îşi va începe fără doar şi poate activitatea, undeva la sfârşitul acestei luni, fiind amplasate pe toate drumurile şi autostrăzile Ungariei.
Amenzile sunt după cum urmează: pentru vorbit la telefon, 36 de euro în mediul urban şi 72 de euro pe autostradă; pentru lipsa centurii, între 36 şi 108 euro, în funcţie de oraş şi tipul de drum; pentru depăşirea neregulamentară, 44 de euro, la fel şi pentru staţionare sau oprire pe loc interzis. Neacordarea de prioritate se sancţionează cu 60 de euro, conducerea cu acte expirate de mai puţin de trei luni cu 90 de euro, iar alcoolemia sub 0,30 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat cu 93 de euro. O scăpare ar fi aceea că încă nu se trimit procesele verbale la adresele din România, însă şoferul care are o contravenţie neachitată va fi oprit de poliţiştii maghiari dacă reintră pe teritoriul Ungariei.

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

INFOTRAFIC: Restricții de circulație, vineri, pe Valea Oltului, pentru decolmatarea șanțurilor de aluviuni . Recomandări pentru șoferi

Traficul se va desfășura dirijat, vineri, 8 ianuarie, pe Valea Oltului, DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între kilometrii 227 și… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Restricții mai DURE de intrat în Marea Britanie. Prezentarea testului COVID negativ și carantinarea, necesare

Începând cu săptămâna viitoare, este nevoie de prezentarea unui test COVID negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Crește numărul românilor care se vaccinează anti-COVID: Vaccinul Pfizer BioNTech administrat unui număr de peste 76.000 de persoane până în prezent

Aproximativ 18.000 de cadre medicale din România au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat vor avea loc și în acest an! Ministerul Educației: „Din simulări va rezulta nivelul cunoștințelor elevilor”

Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, iar președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat că propunerea acceptată de Minister… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIOLENȚELE din SUA: Primul polițist DECEDAT la protestele de la Washington. Bilanțul ajunge la 5 MORȚI

Brian D. Sicknick a fost rănit miercuri, într-o confruntare cu protestatarii, şi a revenit la biroul diviziei, unde i s-a… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Haos la Ministerul Sănătății: Un angajat a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea

Haos la Ministerul Sănătății după ce un angajat a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea. La câteva ore după… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Codul Bunelor Maniere: Top 40 de reguli de bază

Codul Bunelor Maniere: Top 40 de reguli de bază Codul bunelor maniere nu a apărut ca o invenție a unui… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro