STUDIU| Riscul de forme grave COVID la persoanele vaccinate este legat de vârstă sau comorbidități
STUDIU| Riscul de forme grave COVID la persoanele vaccinate este legat de vârstă sau comorbidități
Printre persoanele vaccinate, riscul de a face o formă gravă de Covid-19 apare asociat cu vârsta, administrarea de imunosupresoare sau corticosteroizi şi cu prezenţa anumitor comorbidităţi, confirmă un studiu realizat în Franţa, scrie AFP, potrivit news.ro.
Această constatare era cunoscută, dar studiul de faţă, care s-a concentrat pe toate persoanele cu schema de vaccinare completă (două doze sau o doză şi o infecţie) în Franţa, la 31 iulie, adică pe 28 de milioane de persoane, oferă cifre interesante.
Condus de structura Epi-Phare, care cuprinde Assurance maladie (Cnam) şi Agenţia Medicamentului (ANSM), arată că în timpul acestei cercetări, 5.345 de persoane au fost spitalizate şi 996 au murit la spital din cauza Covid-19.
Între subiecţii vaccinaţi, riscurile de spitalizare şi de deces în spital au fost asociate vârstei. De exemplu, în raport cu persoanele de 45-54 de ani, cele în vârstă de 85-89 de ani au un risc de patru ori mai ridicat de a fi spitalizate şi de 38 de ori mai mari de a muri. Persoanele care locuiesc în comunele cele mai defavorizate aveau un risc de spitalizare de 1,3 ori mai mare.
În plus, doar 10% din pacienţii vaccinaţi internaţi pentru Covid-19 şi 2% din pacienţii vaccinaţi decedaţi în spital nu prezentau nicio comorbiditate, adică de două ori mai puţin decât în rândul populaţiei nevaccinate din primele două valuri. Printre persoanele vaccinate spitalizate, 12% prezentau o comorbiditate, 16% două comorbidităţi, 18% trei comorbidităţi, 16% patru comorbidităţi şi 27% cinci comorbidităţi sau mai multe.
În concluzie, „printre persoanele vaccinate, riscul de a avea o formă gravă de Covid-19 apărea mult asociat vârstei, administrării de imunosupresoare sau corticosteroizi sau unele comorbidităţi”, dezvăluie prof. Mahmoud Zureik, directorul structurii Epi-Phare. „Şi acest risc creşte mult odată cu numărul comorbidităţilor”, adaugă el.
„Aceste rezultate confirmă riscul foarte mic de spitalizarepentru persoanele vaccinate”, subliniază epidemiologul. El „sugerează de asemenea importanţa vaccinării combinată cu măsuri de prevenţie pentru a evita şi mai mult riscul de forme severe de Covid-19 la persoanele vaccinate, în special la populaţia vârstnică şi imunodeprimată”.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare
Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]
FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”
Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025. […]
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]