Studiile de masterat vor fi considerate vechime în muncă. Actul normativ adoptat de Camera Deputaților
Conform unui proiect de act normativ adoptat miercuri de Camera Deputaților și care va merge la șeful statului, pe viitor, studiile de masterat vor fi luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei.
În prezent, acest lucru este posibil numai pentru studiile de licență și cele de doctorat. Propunerea nu este nouă, în condițiile în care în Parlament, în ultimii ani, au tot fost înregistrate proiecte cu același scop, dar care n-au ajuns să se aplice.
Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost respins de Senat săptămâna trecută, dar deputații au decis miercuri să-l adopte, astfel că actul va fi trimis, pentru promulgare, președintelui României. Acesta va urma să înlocuiască, din septembrie 2021, actuala Lege a pensiilor.
Studiile de masterat vor fi luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei în sistemul public. Condiția de bază va fi ca în urma acestor studii să se obțină o diplomă.
„În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: (…) a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență, ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, ori a unui ciclu de studii universitare, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diplomă de doctor, după caz”, scrie în proiectul de act normativ.
În momentul de față, la stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei, doar studiile de licență și cele de doctorat sunt luate în considerare, potrivit legislației în vigoare. Mai exact, studiile de licență sunt recunoscute potrivit Legii actuale a pensiilor, iar studiile doctorale sunt recunoscute potrivit Legii educației.
Astfel, studiile vor fi luate în calcul numai dacă în perioadele respective românii n-au fost în situația de a fi asigurați în sistemul de pensii (o persoană este asigurată, de exemplu, dacă a lucrat ca salariat în timpul studiilor). Totodată, în cazul celor care au terminat cursuri la mai multe facultăți, fiecare va putea alege o singură perioadă de studii, pentru fiecare nivel (licență, masterat, doctorat), care să fie considerată vechime în muncă.
În ultimii ani, două proiecte de lege cu aproximativ același scop au ajuns în Parlament (unul în 2017 și unul în 2018), însă niciunul n-a ajuns să se aplice.
Stagiul de cotizare (cunoscut mai bine în trecut ca vechimea în muncă) este reprezentat de perioadele în care se datorează contribuții la sistemul public de pensii. De exemplu, anii de lucru ca salariat reprezintă stagiu de cotizare pentru obținerea unei pensii în sistemul public.
Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025, „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]
ANM trage un semnal de alarmă: Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]