Rămâi conectat

Sport

Strategia de transferuri a divizionarelor terțe din Alba, dependentă de soarta Industriei Galda de Jos | Iarnă cu oferte pentru echipierii divizionarei terțe

Dan HENEGAR

Publicat

în

Pentru al doilea an consecutiv Industria Galda iernează în postura nedorită de “lanternă roșie”! Anul trecut “galben-albaștrii” erau ultimii în ierarhia Seriei a 5-a din Liga a 3-a, cu 8 puncte strânse în 15 jocuri (două victorii și tot atâtea remize, 11 eșecuri, golaveraj 15-35), respectiv un procentaj de 17,7 la sută din totalul punctelor puse în joc. După un an, lucrurile sunt asemănătoare pentru găldeni: ultima poziție în clasamentul Seriei a 9-a, 4 puncte acumulate în 10 confruntări (un succes, un egal, 11 înfrângeri, golaveraj 10-24) și un procentaj de 13,3 la sută.

Însă, spre deosebire de finele lui 2019, situația este mult mai critică pentru trupe condusă de Paul Ciucă, cel mai longeviv antrenor din Alba, cu mai bine de șase ani petrecuți pe aceeași bancă tehnică. Fricțiunile politice existente după ultimele alegeri în Consiliul local al comunei Galda de Jos au dus la blocarea finanțării echipei de fotbal, ce se vede în imposibilitatea de a-și mai continua activitatea. Sunt restanțe acumulate în această toamnă, atât către jucători, da și pentru derularea activității, însă fondurile nu au fost aprobate, iar, în acest context viitorul pare extrem de nesigur, totul tinzând spre un abandon competițional la mijlocul celui de-al 7-lea sezon consecutiv pe a treia scenă.

S-a vorbit despre eventuală o colaborare cu CS Universitatea Alba Iulia, club dornic să ajungă în Liga a 3-a, însă deocamdată lucrurile nu au avansat, marea problemă fiind găsirea cadrului legislativ pentru implicare, mai ales din punct de vedere financiar.

*Jucători tentanți pentru conjudețene

Chiar dacă poziția din clasament nu indică acest lucru, cu siguranță în efectivul Industriei Galda de Jos sunt jucători atrăgători pentru celelalte echipe din Alba, dornice să pună mâna pe anumiți fotbaliști în condițiile în care Industria Galda de Jos ar arunca prosopul și ar abandona! Vorbim la acest capitol despre portarul Cătălin Suciu, fundașii Claudiu Haiduc și Darius Petruse, mijlocașul Răzvan Frențiu, atacantul Alecu Cioară, fotbalistul nigerian Best Tegbo (de profil ofensiv) sau juniorii Denis Cunțan (17 ani!) și Alin Tocu (19 ani, variantă și sezonul viitor la acest capitol). Cea mai interesată este, cu siguranță, CS Ocna Mureș, dornică să înregimenteze câți mai mult dintre echipieri Gadei pomeniți mai sus, însă “Soda dragă” are de întâmpinat opoziția altor echipe din județ. De pildă, Unirea Alba Iulia îi vizează pe Frențiu, Haiduc sau Petruse, iar CSO Cugir ar tatona anumite “piste”.

Cu siguranță, cel mai solicitat jucător este Alexandru Cioară, asaltat de oferte. Acesta a impresionat în ultimele stagiuni, devenind principalul marcator al Galdei: acum două campionate, cu 22 de reușite, a realizat cel mai bun sezon al carierei; ediția precedentă a înscris în 7 rânduri, iar în aceasta a strâns 3 goluri. La 26 de ani, atacantul are de ales dintre propunerile din Alba (CS Ocna Mureș, Unirea Alba Iulia), dar și de la alte formații din zonă, precum CS Hunedoara și Măgura Cisnădie!

*La fel s-a petrecut cu Mureșul Vințu de Jos, Șurianu Sebeș și Sportul Petrești

O situație similară s-a petrecut în 2016 cu Mureșul Vințu de Jos, echipă a promovat în acea vară în Liga a 3-a și-a adjudecat trofeul Supercupei AJF Alba. După desființare, jucători precum Apetri, Tat, Bratima, I. Tătar, N. Rus, Javla, G. Goronea, D. Ianc, S. Culda, S. Iacșa, Stoianof, Măd. Popa sau F. Morar au preferat alte destinații din Alba (Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, Industria Galda, Sportul Petrești etc). Anul următor a fost rândul altei campioane județene promovate în eșalonul terț, Șurianu Sebeș, să se dezintegreze, cu N. Bănică, Șt. Radu și M. Neagu ajunși sub Drăgana, printre alte plecări, sau Cl. Marcu și Ludwig (Performanța Ighiu). “Modelul” nefericit a avut corespondent și în 2019, în rol de victimă fiind o altă campioană și participantă la barajul de promovare, Sportul Petrești, câteva exemple sugestive fiind Lepădat și Ad. Lăcătuș (Industria Galda), Bălaș și Buligă (CSU Alba Iulia), D. Ianc (Peformanța Ighiu), G. Oltean (Olimpia Aiud), Dobre (Spicul Daia)…


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]

Citește mai mult

Sport

Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]

Citește mai mult

Sport

Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape

Dan HENEGAR

Publicat

în

Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea