Rămâi conectat

Cultură Educație

Stare de normalitate la centrele de înscriere la titularizare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ieri, 24 iunie, după aproape două săptămâni, a fost ultima zi de înscriere a candidaţilor la concursul de titularizare în învăţământ, care va avea loc în 13 iulie. Spre deosebire de anii trecuţii, când în ultimele două zile dinaintea termenului limită se înghesuiau oamenii se călcau efectiv pe picioare, făcându-şi loc cu coatele pentru a ajunge să-şi depună dosarele, de această dată nu a mai fost aglomeraţie la cele două centre de înscriere. Practic, se poate spune că a fost o stare de normalitate, generată însă fie din cauza numărului mult mai mic de posturi titularizabile decât în anii anteriori, fie din pricină că, în sfârşit, românii şi-au schimbat mentalitatea şi au venit din timp la înscriere. Astfel, la Centrul nr. 1 din incinta Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” (prof. Valer Cerbu – preşedinte) erau înscrişi în total 450 de candidaţi, dar chiar şi în zilele când s-au prezentat cu dosarele 100 de persoane, nu s-a creat aglomeraţie. La Centrul nr. 2 aflat la parterul şcolii generale a Colegiului Tehnic „Apulum” (prof. Nicuşor Marcu – preşedinte) îşi depuseseră dosarele 340 de candidaţi.
Validarea fişelor de înscriere va avea loc în perioada 4 – 6 iulie, în 7 iulie este data limită de depunere a adeverinţei şi validarea fişelor de către absolvenţii promoţiei 2011, iar în 8 şi 11 iulie se vor desfăşura probele practice şi orale la specializările la care metodologia prevede acest lucru.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie

Ziarul Unirea

Publicat

în

6 iulie 2025 | Etapa a III-a ”Cultură pentru cultură”: Caravana tradiției ajunge în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, loc de liniște, frumusețe și istorie Într-o vară în care satele din județul Alba își spun din nou poveștile prin cântec, joc și obicei, Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură” își continuă drumul prin […]

Citește mai mult

Cultură Educație

31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea