Sondaj BCS privind intenția de VOT la alegerile locale: PNL se prăbușește, PSD stagnează, iar USR+PLUS este pe val
Sondaj BCS privind intenția de VOT la alegerile locale: PNL se prăbușește, PSD stagnează, iar USR+PLUS este pe val
Un sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale, în perioada 1-7 mai, relevă că la alegerile locale 32,7% dintre respondenţi intenţionează să voteze cu candidatul PNL, 25,3% cu candidatul PSD, iar 19,8% cu candidatul USR-PLUS.
De asemenea, 5,9% vor opta pentru candidatul UDMR, 5,3% pentru cel al PMP, 5,2% Pro România, 1,7% ALDE, 1% Partidul Verde şi 3% vor alege candidatul altui partid. 27,8% dintre respondenţi au declarat că nu vor vota sau ca sunt nehotărâţi.
În ce priveşte alegerile parlamentare, 33% dintre respondenţi intenţionează să voteze cu PNL, 22,5% cu PSD, 22% cu USR PLUS, 6,5% cu PMP, 5,3% cu UDMR, 5,1% cu Pro România, 1,4% cu ALDE, 0,9% cu Partidul Verde, 3,4% cu alt partid.
De asemenea, 25,8% vor absenta de la alegeri sau sunt nehotărâţi în privinţa votului.
Chestionarul a abordat şi o serie de tematici, precum unirea cu Republica Moldova, adoptarea monedei euro sau vaccinarea obligatorie. Opiniile au fost următoarele:
– Unirea cu Republica Moldova: 57% pentru, 24% împotrivă, 19% indiferent;
– Adoptarea monedei euro: 47% pentru, 33% împotrivă, 20% indiferent;
– Întreruperea de sarcină la cerere: 43% pentru, 37% împotrivă, 20% indiferent;
– Interzicerea finanţării bisericilor din bani publici: 42% pentru, 41% împotrivă, 17% indiferent;
– Vaccinarea obligatorie a populaţiei: 39% pentru, 47% împotrivă, 14% indiferent.
În ce priveşte socialismul şi social-democraţia, 35% dintre respondenţi au precizat că au o opinie mai degrabă favorabilă, 23% foarte favorabilă, 21% mai degrabă nefavorabilă, 9% total nefavorabilă, 6% indiferentă.
În ce priveşte capitalismul şi creştin democraţia, 32% dintre respondenţi au precizat că au o opinie mai degrabă favorabilă, 24% foarte favorabilă, 23% mai degrabă nefavorabilă, 7% total nefavorabilă, 6% indiferentă.
Barometrul naţional „Lumea şi valorile ei politice” a fost realizat pe un eşantion de 1.545 de persoane, reprezentativ pentru populaţia adultă a României. Un număr de 155 de interviuri au fost aplicate românilor din diaspora (10%). Eşantionul are o eroare statistică de +/-2,7%, la un interval de încredere de 95%. Interviurile s-au realizat prin telefon (75%) şi online (25%). Cercetarea a fost finanţată de Comitetul Naţional al Românilor-Americani Republicani din Statele Unite ale Americii.
sursă: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]