Șoferi BEȚI sau cu mașini neînmatriculate, prinși de polițiștii din Alba: Ce alcoolemie aveau aceștia
Șoferi BEȚI sau cu mașini neînmatriculate, prinși de polițiștii din Alba: Ce alcoolemie aveau aceștia
La data de 6 iulie 2022, în jurul orei 23,40, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce acționau împreună cu polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, pe strada Gheorghe Șincai din Alba Iulia, au depistat un bărbat de 30 de ani, din Zlatna, care conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 6 iulie 2022, în jurul orei 19,30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au depistat un tânăr de 28 de ani, din comuna Mihalț, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, pe raza localității Veseuș.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
La data de 6 iulie 2022, în jurul orei 23,00, polițiștii din Cugir au depistat o femeie de 51 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Nuferilor din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătoarei auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,97 mg /l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de aceasta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România, dependență de importuri energetice care tinde spre infinit. Record istoric de energie electrică adusă din străinătate: 3.449 MW, la un preț mediu de aproximativ 240 euro/MWh
România, dependență de importuri energetice care tinde spre infinit. Record istoric de energie electrică adusă din străinătate: 3.449 MW, la un preț mediu de aproximativ 240 euro/MWh România a înregistrat, în cursul serii de sâmbătă, 3 octombrie 2026 un nivel fără precedent al importurilor de energie electrică, potrivit datelor privind funcționarea Sistemului Energetic Național. La […]
FOTO | Sculptura unui aiudean, simbol al unui oraș din Serbia: Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, reprezentativă pentru orașul-stațiune Arandjelovac
Sculptura unui aiudean, simbol al unui oraș din Serbia: Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, reprezentativă pentru orașul-stațiune Arandjelovac Sculptorul aiudean Ciprian Hopârtean este autorul uneia dintre cele mai reprezentative lucrări de artă monumentală din orașul-stațiune Arandjelovac, situat în inima Serbiei. Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, a fost aleasă de administrația […]
E jale! „Salt” cu aproape 3% al numărului firmelor dizolvate în România în primele opt luni din 2026
E jale! „Salt” cu aproape 3% al numărului firmelor dizolvate în România în primele opt luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate în România a crescut cu aproape 3% în primele opt luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). În perioada ianuarie-august 2026 […]
