Sistem bolnav cu conducători bolnavi
Dacă de mii de ani stăm cu capul plecat la diferiţi „FMI-şti” azi suntem practic în aceeaşi situaţie, doar că azi luăm bani ca să trăim bine, iar înainte dădeam bani ca să fim lăsaţi în pace. Situaţia economică a judeţului şi a României este una cum nu s-a mai văzut, sărăcie, minciună, bani alocaţi cu tentă şi culoare politică spre administraţii care fac politică de partid şi mai nou încearcă să influenţeze oamenii, unii oameni săraci cu duhul. Facem politică toţi, ne pricepem extraordinar de bine toţi la sport, la imitaţii, la a împroşca cu noroi unii în alţii dar nu ştim că trebuie să măturăm în faţa porţii, nu ştim să aplecăm capul spre semenul nostru aflat la ananghie, am ajuns practic să fim agenţi electorali permanenţi, pionii de pe tabla de şah a vieţii care nu vedem de nicio culoare lumina de la capătul tunelului.
Oare de ce trebuie să ne plecăm din nou capul, să închidem atâtea mii de firme, să închidem spitale, şcoli, într-un cuvânt să avem mii de şomeri, să avem atâta forţă de muncă care pleacă peste hotare să aducă bunăstare altora.
ROMÂNI TREZIŢI-VĂ, este ceasul al doisprezecelea, nu vă mai lăsaţi duşi de val, de o plasă în care se află o sticlă de ulei, 1 kg zahăr, 1 kg făină, nu cred că merităm să fim doar o masă de manipulat, merităm mai mult, am ajuns să facem greve şi să interpretăm „dansul pinguinului”, am ajuns să facem prestidigitaţie în faţa celor mai importante instituţii din România, am ajuns să avem două cetăţenii în România, Occidentul îşi întoarce faţa de la noi, oare de ce? Poate merităm multe din lucrurile care ni se întâmplă, de 20 de ani bâjbâim prin întuneric, incertitudine şi minciună.
Azi, mâine este 2012, ne vom afla din nou în faţa unui an electoral, care cu siguranţă va fi unul plin de peripeţii şi de plase, criza va dispărea, primăriile vor primi bani, vom fi realizat sute de kilometri de autostradă, nu vom mai avea câini pe drumuri şi şomeri cu sutele de mii, foarte mulţi parlamentari îşi vor începe din nou pelerinajul prin colegii şi vor încerca din nou să ne amăgească, noi candidaţi de primari se vor bate cu pumnul în piept ce tari şi deştepţi sunt, vom cădea din nou în plasă pentru că altfel nu ne simţim bine.
De ce să nu vedem lucrurile aşa cum sunt, reale, corecte şi cinstite, care mai sunt aşa, de ce nu încercăm să apreciem oameni adevăraţi, oameni care au făcut şi fac lucruri bune pentru dumneavoastră, din păcate suntem nostalgici când aceştia nu mai sunt, dar este prea târziu. Promisiunile actuale nu mai pot păcăli pe nimeni, nu mai pot genera niciun fel de speranţe şi nici încredere, în România anului 2012 trebuie să se producă o schimbare radicală şi nu în ultimul rând să revenim la normalitate şi de ce nu la prosperitate. În momentul de faţă această ţară este compromisă, atât economic cât şi structural, instituţional, iar populaţia nu mai are încredere în promisiuni deşarte care se dovedesc minciuni.
De o bună bucată de timp am observat că, pe lângă fotbal şi politică, achiziţiile publice au devenit o meserie, se pricep toţi la ele, dar şi mai mult atunci când puterea dirijează banii publici doar spre anumite achiziţii, neţinând seama de priorităţi. Marele val portocaliu a decăzut tot atât de repede pe cât a şi urcat.
Doamnelor şi domnilor, cetăţeni ai judeţului Alba, cred că este momentul să-i taxăm pe cei care au produs acest haos instituţional, politc şi economic! Avem nevoie de oameni competenţi, apropiaţi nu numai de cei cu bani, ci şi de cei care aparţin păturii de jos, avem nevoie de conducători care să creeze locuri de muncă, avem nevoie de conducători care să dinamizeze judeţul Alba şi întreaga Românie!
Există posibilitatea ca şi 2012 să ne găsească în euforia unei false prosperităţi şi românul de rând să uite 2008-2012, sper să nu se întâmple acest fenomen. Dă Doamne să se întâmple în 2011 ce ar trebui să se întâmple în 2012! Şi dă Doamne românilor mintea cea de pe urmă ! Toate cele bune să se reverse asupra acestui popor năpăstuit, că merită să aibă o viaţă de zi cu zi mai bună.
Cu stimă,
pentru toţi cetăţenii judeţului Alba
primarul oraşului Câmpeni
Ioan Călin ANDREŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni
Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”
Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025, „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]
ANM trage un semnal de alarmă: Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]