Sindicaliștii SANITAS pichetează ministerele. Angajaţii din sistemul sanitar amenință cu GREVA GENERALĂ
Membrii Sanitas vor picheta luni şi miercuri Ministerul Muncii, marţi şi joi Ministerul Finanţelor, iar vineri Ministerul Sănătăţii, pentru a cere eliminarea discriminărilor salariale din sistemul sanitar şi din asistenţă social, ameninţând cu grevă generală dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate.
Protestele vor avea loc zilnic între orele 11.00 și 13.00.
Reprezentanții Sanitas spun că sunt deschiși dialogului și negocierilor cu autoritățile și cred că apariția unei ordonanțe de urgență poate elimina inechitățile și discriminările salariale din sistemul medical. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu după ce România a intrat oficial în recesiune: Va fi mai rău ca în 2008. Trebuie să ne pregătim mental și financiar pentru ce va urma
Economistul Radu Georgescu după ce România a intrat oficial în recesiune: Va fi mai rău ca în 2008. Trebuie să ne pregătim mental și financiar pentru ce va urma Economistul Radu Georgescu avertizează că România a intrat în recesiune, susținând că datele economice recente indică o scădere a activității și o deteriorare a perspectivelor de […]
Nicușor Dan, despre aderarea României la zona euro: ,,În 3-4 ani. Ar fi benefic pentru țara asta”
Nicușor Dan, despre aderarea României la zona euro: ,,În 3-4 ani. Ar fi benefic pentru țara asta” În următorii 3-4 ani România ar putea îndeplini condițiile pentru aderarea la zona euro, a declarat președintele României, Nicușor Dan. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, susținută ieri, 13 februarie 2026. „Trecerea României la […]
Ministrul Sănătății: „Nu susțin tăierea salariilor din sistem cu 10%. Susțin în schimb plățile în funcție de criterii de performanță”
Ministrul Sănătății: „Nu susțin tăierea salariilor din sistem cu 10%. Susțin în schimb plățile în funcție de criterii de performanță” Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat, vineri, 13 februarie 2026, la Timișoara, în cadrul întâlnirii cu specialiștii și reprezentanții pacienților pe tema reformei în sistemul de sănătate din România, că dezaprobă tăierea cu 10% a […]