Rămâi conectat

Ştirea zilei

Sfârșit de săptămână exploziv la Alba Iulia: Simfonia Focului și Zilele Prieteniei Bergenbier – artă pirotehnică și muzică bună în Piața Cetății

Ziarul Unirea

Publicat

în

sarbatoarea muzicii la alba iulia001Reprezentații de artă pirotehnică și concerte cu trupe de renume – aceasta este oferta de weekend pentru albaiulieni. Administrația locală și un important producător de bere din România își dau mâna pentru organizarea unui nou sfârșit de săptămână spectaculos găzduit de Cetatea Alba Carolina.

Participând la ”Simfonia Focului”, amatorii de distracție ce vor fi prezenţi în oraş în zilele de 25, 26 și 27 iulie vor avea ocazia atât să-şi desfete privirile cu minunatele focuri de artificii, dar şi să facă parte din juriu, pentru că spectacolul va fi unul sub formă de competiţie. Companii din Polonia, Bulgaria şi România se vor întrece în lumină, culori şi efecte,  sincronizate cu muzică, iar juriul format din public va putea vota prin SMS reprezentanţia favorită. Festivalul se află la prima ediţie, însă organizatorii – Primăria Municipiului Alba Iulia – promit şi ediţii viitoare, acesta urmând să se desfăşoare în fiecare an, în perioada verii.

*Bergenbier te așteaptă în Piața Cetății la Sărbătoarea Prieteniei!

În 26 și 27 iulie Bergenbier aduce la Alba Iulia două zile de concerte cu cele mai ”tari” trupe din România.

Ia-ți prietenii și haideți la Zilele Prieteniei Bergenbier din orașul vostru! Muzica, distracția, faptele bune, berea și prietenii. Acesta e spiritul verii în care prietenia va cuceri România! Simte-l și tu! Și nu uita: putem fi cu toții mai buni, mai buni prieteni!”, spun organizatorii.

Sâmbătă, 26 iulie, începând cu ora 16.00, pe scena din Piața Cetății vor urca: Vița de Vie, Zob, Ska-NK, Niște Băieți, Mercedes Band, Any Sound.

Duminică, 27 iulie, distracția continuă, tot de la ora 16.00, cu: Paraziții, ROA, Mihai Mărgineanu, Ultimu Nivel, N.O.R. și Bohemian Groove.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing

Ziarul Unirea

Publicat

în

În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea