Senzaționalul la Putere! Dan Diaconescu și PPDD, cu un picior în Guvernul PSD-PC-UNPR
Negocierile dintre omul partid Dan Diaconescu și președintele PSD Victor Ponta sunt aproape de o finalizare, în ceea ce privește realizarea unei alianțe politice. În acest sens, PPDD ar putea primi, în schimbul susținerii social-democraților în Parlament dar și la nivel local, conducerea unui minister.
Astfel, că astăzi liderul PSD, Victor Ponta, şi preşedintele executiv al social-democraţilor, Liviu Dragnea, s-au întâlnit la Palatul Parlamentului cu preşedintele PPDD, Simona Mann, şi cu secretarul general al partidului, Liviu Neagu, pentru a continua negocierile privind încheierea unui protocol de colaborare. Una dintre doleanţele celor de la PPDD este obţinerea unui minister. Dan Diaconescu a declarat la Digi24 că doreşte Ministerul Transporturilor.
Cele două partide doresc să facă alianţe în principal pe plan local, pentru a contracara, pe unde se mai poate, noile majorităţi formate de echipa PNL-PDL.
La nivelul județului Alba, această alianță a Partidului Poporului cu actuala Putere, ar putea conduce la pierderea mai multor viceprimari câștigați cu greu de PPDD, în urma unor alianțe locale cu PDL sau PSD.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]