Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Senzaţional la Scărişoara: Sărbătoare cu stripteuze şi lăutari la intrarea în PDL, scandal şi vorbe grele la transferul în partidul lui Dan Diaconescu.

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

  • Cristian Vîrciu părăseşte cu scandal “lupii” portocalii şi se înscrie în partidul lui Dan Diaconescu;
  • Petrecere cu stripteuze la intrarea în PDL;
  • Pluguşorul de la Scărişoara, dedicat primarului liberal Cristian Costea.

Partidul lui Dan Diaconescu, PPDD, susţine că a repurtat în Alba o primă, mică dar importantă victorie împotriva mai-marelui PDL în perspectiva alegerilor – 128 de membrii ai organizaţiei PDL Scărişoara, în frunte cu preşedintele lor Cristian Vîrciu, ar fi trecut in corpore la Partidul Poporului. Preşedintele PPDD filiala judeţeană Alba, Ioan Marincaş, ne-a declarat că s-a întâlnit personal cu Cristian Vîrciu, la Scărişoara, în după-amiaza de miercuri, 11 ianuarie. Marincaş spune că la Scărişoara  au fost semnate adeziunile la PPDD „Dan Diaconescu”, atât de noul preşedinte local, Cristian Vîrciu cât şi de susţinătorii aduşi de acesta în Partidul Poporului.

Democrat-liberalii din Alba spun însă că Vîrciu nu a fost niciodată preşedintele organizaţiei locale a partidului, funcţie deţinută dintotdeauna de Traian Jurj. Mai mult, purtătorul de cuvânt al PDL, Mihai Babiţchi, îl descrie pe Cristian Vîrciu ca pe „un gargaragiu, pasager în PDL, care se autopretinde preşedinte”. De cealaltă parte, Cristi Vîrciu, aşa cum este cunoscut de toţi în Scărişoara, la 38 de ani proprietar de pensiune şi mare iubitor al naturii şi muntelui, jură că el este preşedintele al PDL Scărişoara ales în urmă cu trei ani şi că a fost susţinut pentru această funcţie chiar de către prim-vicepreşedintele partidului la nivel judeţean, Ion Dumitrel, şi de către deputatul moţilor, Corneliu Olar.

Articole apărute atunci în presa locală din judeţ consemnează într-adevăr faptul că staff-ul PDL Alba s-ar fi supărat la începutul anului 2009 pe preşedintele PDL Scărişoara, Traian Jurj şi l-ar fi susţinut pe Cristi Vîrciu să ocupe această funcţie pentru a reorganiza din temelii organizaţia locală a partidului.

*Cristi Vîrciu: „După ce am fost ales preşedinte al PDL Scărişoara am dat petrecere cu stripteuze. I-am dat dedicaţii fostului preşedinte Traian Jurj pe bucile stripteuzelor”

Ca să fie mai convingător şi în ideea de a împrospăta memoria celor care spun că el n-ar fi deţinut funcţia de preşedinte al PDL Scărişoara, Cristi Vîrciu a spus că după şedinţa de alegere i-a invitat pe colegii săi la o petrecere de pomină la care a invitat chiar şi stripteuze. „Le amintesc celor care spun că nu am fost ales preşedinte al PDL Scărişoara că după ce şe care au fost prezenţi la şedinţa aceea. Să-şi amintească faptul că atunci i-am dat dedicaţii fostului preşedinte al PDL Scărişoara, Traian Jurj, pe bucile stripteuzelor”, a spus Cristi Vîrciu. Acesta ne-a declarat că anul trecut şi-a depus demisia din PDL în mâinile lui Ion Dumitrel, la o pensiune din Albac, dar pentru că nu a primit nicio confirmare a acestei demisii, s-a considerat în continuare preşedinte al PDL Scărişoara.

*Mihai Babiţchi (PDL): „Cristi Vîrciu a fost doar un pasager prin PDL, niciodată preşedinte la Scărişoara”

Declaraţiile tânărului Vîrciu se bat însă cap în cap cu cele ale lui Traian Jurj şi ale purtătorului de cuvânt al PDL Alba, Mihai Babiţchi. Potrivit lui Traian Jurj pe care de altfel democrat-liberalii îl recunosc ca adevăratul preşedinte al organizaţiei PDL Scărişoara, „acest Vîrciu nu a fost niciodată membru al PDL Scărişoara”.

„Nu e nimic adevărat din ce spune Cristi Vîrciu. Nu a plecat nimeni din organizaţia PDL Scărişoara, vă daţi seama că eu în calitate de preşedinte ar fi trebuit să ştiu pentru că suntem doar vreo 300 de membri cu toţii”, a spus Traian Jurj. Potrivit lui Jurj „mişcarea” lui Vîrciu este de fapt împotriva actualului primar al comunei, liberalul Cristian Costea.

Vîrciu intenţionează să-l contracandideze pe acesta la alegerile de anul viitor şi, lipsit de şanse la PDL, a vrut „să-i impresioneze” pe cei de la PPDD să-l susţină pentru această funcţie. Mărturie stă şi „Pluguşorul de Scărişoara” pe care Vîrciu i l-a dedicat înainte de Sărbătorile de iarnă primarului Costea, un pamflet plin de critici la modalitatea cum înţelege să administreze comuna, dar şi aluzii la afacerile şi viaţa personală a edilului. „Anul ăsta-i fără pom/ Că ni l-a furat un domn/ Ne-o luat hucu/ Ne-o luat leamna/ Şi noi am rămas cu cioata…”, spune dedicaţia pluguşorului.[media url=”http://www.youtube.com/watch?v=AiMgeDu93K4″ width=”480″ height=”380″]

La rândul său Mihai Babiţchi spune că Vîrciu nu a fost niciodată preşedinte al PDL Scărişoara deşi la un momendat a cochetat cu conducerea judeţeană a partidului. „În urmă cu câţiva ani Cristian Vîrciu a venit la Ion Dumitrel şi i-a spus că vine cu o trupă de tineri să dea un suflu nou partidului şi să-l lase să se ocupe de organizaţia Scărişoara. Domnul Dumitrel i-a dat credit la început însă nu a trecut mult timp până toată lumea să se covingă că Vîrciu e doar un gargaragiu. S-a angajat că susţine PDL însă când i s-au trasat anumite sarcini a dat bir cu fugiţii. Mai mult, el a pus condiţia să fie preşedinte însă domnul Dumitrel i-a explicat că trebuie să fie ales de membrii organizaţiei, moment în care a început să dea înapoi. În concluzie, Cristian Vîrciu a fost doar un pasager în PDL”, a precizat Mihai Babiţchi.

Ioana PITICARIU
Nicoleta TOMUŢA-IDITA

Sursa foto facebook:


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

15 aprilie: Ziua Mondială a Artei. Celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale

Ziarul Unirea

Publicat

în

La data de 15 aprilie, anual, este celebrată Ziua Mondială a Artei, ca recunoștință față de contribuția oamenilor de artă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea