Senatorul Daniel Breaz: Compania Națională de Investiții va finanța construcția noii secții de psihiatrie a Spitalului din Alba Iulia
Senatorul Daniel Breaz a spus, vineri, după o conferință de presă, că Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, va finanța, din informațiile pe care le are, construcția secției de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia.
O astfel de finanțare ar degreva Consiliul Județean Alba de o sumă importantă de bani, care va fi folosită tot pentru investiții în sănătate, au spus, la sfârșitul lunii septembrie, reprezentanții spitalului.
În cadrul conferinței de presă a PSD Alba de vineri, jurnaliștii au deschis subiectul finanțării construcției noii secții de psihiatrie, un proiect important pentru spital. Senatorul Daniel Breaz a lăsat să se înțeleagă că vor veni bani de la Guvern pentru acest proiect, însă nu a aprofundat subiectul, evitând să facă comentarii.
După conferință Daniel Breaz a spus că secția de psihiatrie a Spitalului Județean va primi finanțare, precizând că a vorbit săptămâna trecută cu reprezentanții CNI.
”Nu vreau să mă laud cu ce am făcut sau n-am făcut. Am avut discuții, săptămâna trecută, la CNI și se va finanța. Se va începe finanțarea acelei secții. Acestea sunt chestiunile serioase pe care le facem și eu și colegul meu Dîrzu. Nu am vrut să… s-a deschis subiectul, n-am vrut să-l deschid. Sunt genul care aștept semnătura. Se vor da și va fi finanțată secția, am promisiunea certă”, a spus Daniel Breaz.
Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia a depus proiectul privind finanțarea la CNI.
O secţie de psihiatrie ultramodernă va fi amenajată în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, cu spaţiu de relaxare în partea superioară a clădirii proiectată cu zone verzi, băncuţe, jardiniere şi gazon, iar pentru a asigura independenţa energetică vor fi montate panouri solare.
Finanțare pentru această construcție este prevăzută în bugetul Consiliului Județean Alba, proiectul este gata și are toate avizele, însă Spitalul Județean a depus proiectul și la CNI, pentru a degreva județul de o sumă importantă de bani. Costurile (fără dotări) pentru noua secție sunt estimate la 15,1 milioane de lei.
Secţia va avea 50 de paturi, iar construcţia este inedită prin faptul că, în partea superioară, urmează să fie amenajat un spaţiu de relaxare cu zone verzi, băncuţe, jardiniere şi gazon artificial. Totodată, pentru a asigura independenţa energetică vor fi montate panouri solare.
Întreaga clădire va fi formată din demisol, parter, etajul întâi şi etajul doi, iar saloanele vor fi prevăzute cu băi, sistem detecţie incendiu şi sistem apelare asistente. Fiecare salon va avea maxim trei paturi, potrivit proiectului.
Totodată, construcţia va fi prevăzută cu trei lifturi – unul pentru alimente, unul pentru personal şi altul pentru pacienţi.
În prezent, secţia de psihiatrie funcţionează într-un spaţiu situat în Cetatea Alba Carolina, considerat impropriu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]