Senat: Hărțuirea în public, sancționată cu amendă de până la 100.000 de lei. Ofițerii și subofițerii MAI constată și sancționează contravențiile
Senatul a adoptat, luni, 23 aprilie, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă pentru completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
prin care se interzice orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică atât în public, cât şi în privat, ofiţerii şi subofiţerii din Ministerul de Interne urmând să aibă competenţe în constatarea şi sancţionarea contravenţiilor generate de această completare a legii.
Contravenţiile prevăzute în Legea 202/2002 sancţionate cu amendă contravenţională de la 3.000 la 100.000 lei prevăzute de actul normativ aflat în vigoare se vor aplica după modificarea lui, doar dacă „fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune”.
Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari din întreg spectrul politic, va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Locuințe de stat 2026 | CREȘTERE EXPLOZIVĂ a tarifului lunar al chiriei pentru locuințele aparținând domeniului public sau privat al statului
CREȘTERE EXPLOZIVĂ a tarifului lunar al chiriei pentru locuințele aparținând domeniului public sau privat al statului Guvernul a aprobat joi, 2 aprilie 2026 actualizarea tarifului lunar al chiriei pentru locuințele aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție, căminele pentru salariații companiilor, […]
Cum va fi VREMEA de FLORII 2026 în România: Meteorologii au actualizat prognoza pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA de FLORII 2026 în România: Meteorologii au actualizat prognoza pe 4 săptămâni Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au publicat marți, 31 martie 2026 estimările actualizate pentru evoluția vremii pe următoarele patru săptămâni. Conform acestei prognoze, începutul lunii aprilie 2026 va aduce temperaturi, în general, mai ridicate decât cele […]
Acciza la motorină urmează să fie redusă cu 30 de bani pe litru, iar prețurile vor putea crește o singură dată pe zi. Măsura urmează să fie adoptată de Guvern.
Acciza la motorină urmează să fie redusă cu 30 de bani pe litru, iar prețurile vor putea crește o singură dată pe zi. Măsura urmează să fie adoptată de Guvern. Guvernul României a anunțat joi, 2 aprilie, reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru, în încercarea de a tempera scumpirile accelerate din […]