Rămâi conectat

Actualitate

Securitatea în ALBA: Cum erau urmăriți ceferiștii de către securiști? Existau zeci de informatori

Ziarul Unirea

Publicat

în

Securitatea în ALBA: Cum erau urmăriți ceferiștii de către securiști? Existau zeci de informatori

Securitatea comunistă avea în obiectiv și angajații de la CFR, domeniu de activitate care s-a dezvoltat mult după anul 1970. În Alba, dosarul de obiectiv „transporturi feroviare” a fost deschis în luna august 1972.

Motivul deschiderii acestui dosar în care urmau să fie urmăriți informativ angajații CFR era dezvoltarea stațiilor Coșlariu, Teiuș, Alba Iulia, Vințu de Jos, Războieni și Aiud, precum și a modernizării acestora cu instalații electrodinamice, ceea ce ar fi determinat apariția unor „puncte vulnerabile în aceste stații”.

La prima verificare „au fost identificate 4 elemente (angajați – n.r.) care figurează în evidența generală, 9 elemente care sunt lucrate în supraveghere informativă generală, 2 elemente lucrate în dosar de urmărire informativă”.

Potrivit unui document declasificat de CNSAS, aceste persoane erau considerate periculoase pentru că ar fi făcut parte din organizații legionare, erau foști condamnați politic sau făceau parte din „alte categorii care se află în atenția organelor de securitate”.

„În scopul prevenerii oricăror infracțiuni care ar putea duce la producerea unor pagube materiale însemnate economiei naționale și victime omenești, precum și urmărirea eficientă a elementelor din baza de lucru, motivele deschiderii dosarului de obiectiv transporturi feroviare”, se precizează în documentul din 8 august 1972, semnat de șeful Secției a II-a din Securitatea Alba, căpitan Suărășan Alexandru.

Dosar de urmărire pentru elucidarea unor deraieri

Un alt document, respectiv un raport datat 6 iunie 1984, conține date despre supravegherea informativă a unor angajați, structura rețelei informative și deficiențe survenite în activitatea de coordonare a transporturilor feroviare.

Erau la momentul respectiv un număr de 4.970 de angajați în sectorul transporturi feroviare din județul Alba, din care 53 cu studii superioare. 12 „elemente” erau lucrate în cadrul supravegherii informative și mai erau identificate 14 persoane cu potențial de pericol. Securiștii au deschis un dosar informativ și au „plantat” informatori pentru a afla cauzelor unor deraieri care se produceau în triajul Coșlariu.

„Pentru clarificarea cauzelor ce au condus la deraieri repetate ale vagoanelor peste macazurile nr. 1 și 2 de la cocoașa de triere din Coșlariu și a persoanelor care poartă răspunderea acestor situații periculoase pentru siguranța circulației s-a deschis dosarul de urmărire informativă Breteaua în care s-a acționat potrivit planului de măsuri întocmit în acest caz. Un element este lucrat prin DUI (dosar de urmărire informativă – n.r.)”, se preciza în raport.

Rețeaua informativă pentru acest dosar era de peste 50 de persoane. „Pregătirea rețelei informative și dispunerea acesteia în principalele locuri de interes pentru siguranța circulației feroviare asigură cunoașterea situației operative și prevenite nor evenimente de cale ferată”, se mai susținea în raportul menționat.

Au urmat 7 rapoarte și 30 de sesizări și conducerea Regionalei CFR Cluj, iar „pe baza acestor sesizări, 10 persoane au fost puse în discuția colectivelor de muncă, în 2 cazuri s-au desfăcut contractul de muncă, iar altele 9 au fost sancționate administrativ”.

„Stări de pericol pentru economia națională”

Au fost identificate și „unele stări de pericol care se puteau solda cu pagube pentru economia națională”. Astfel, o echipă a demontat un cupon de șină defect de pe linia Blaj – Târnăveni, fără luarea măsurilor de închidere a liniei și de asigurare a lucrării. O locomotivă a deraiat, dar nu s-au produs pagube.

De asemenea, doi angajați din Aiud și Teiuș au încălcat instrucțiunile cu privire la primirea și expedierea trenurilor, îndrumând pe aceeași linie din direcții opuse două trenuri. Unul dintre cei doi și-a dat seama de greșeală și a luat măsuri imediate, evitând un dezastru. Acesta a fost schimbat de pe post, iar celălalt dat afară din CFR.

„Munca cu rețeaua informativă s-a îmbunătățit față de anul 1983, dar mai existau persoane care nu își aduceau contribuția necesară la cunoașterea și stăpânirea situației operative, impunându-se clarificarea situației lor în timp cât mai scurt”, astfel se concluziona raportul din 1984, întocmit de maior Marian Ion.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2025: Care este nivelul minim al venitului asigurat și cuantumul contribuției de asigurări sociale din luna ianuarie a anului viitor

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Pensii 2025: Care este nivelul minim al venitului asigurat și cuantumul contribuției de asigurări sociale din luna ianuarie a anului viitor Din 1 ianuarie 2025, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat cu casa de pensii este de 4.050 lei, iar cuantumul contribuţiei de asigurări sociale aferent acestui venit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea