Sport
Se încinge lupta în Divizia A de baschet feminin
Sâmbătă, 28 ianuarie, derby la Alba Iulia
Derularea Diviziei A de baschet feminin capătă alte conotaţii după ce liderul CSM Târgovişte a cunoscut gustul eşecului în partida internă cu marea rivală ICIM Arad, campioana ţării ce a învins în Dâmboviţa cu 55-53. CSM Târgovişte a suferit astfel prima înfrângere stagională în toate competiţiile, dar se menţine pe prima poziţie cu un bilanţ general de 16 victorii şi o înfrângere, un total de 33 de puncte. În urma acestui rezultat neaşteptat, ICIM Arad se regăseşte pe locul 5, cu 13 victorii şi 3 eşecuri, dar un joc mai puţin disputat (29 de puncte).
În urmărirea târgoviştencelor se află acelaşi grup compact de trei echipe, CS Nova Vita Tg Mureş, CS Universitatea Alba Iulia şi CSBT Alexandria – la egalitate de puncte, 31 cu acelaşi parcurs (14 victorii şi trei eşecuri). În actuala conjunctură, trupa lui Tomas Bilek are obligatoriu de depăşit obstacolul numit CS Nova Vita, sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 17.00, într-un derby al formaţiilor clasate pe podium, contând pentru etapa a 18-a (un alt meci interesant fiind ICIM Arad – CSM Satu Mare). „Aşa cum am mai spus, întâlnirea de la Timişoara şi cea cu Nova Vita sunt de o importanţă deosebită în economia campionatului, înaintea stabilirii meciurilor din play off”, a anunţat Petru Eleş, directorul sportiv al CSU Alba Iulia. Gruparea albaiuliană s-a impus pe Bega, după ce a avut emoţii în prima parte a jocului, recuperând un ecart de 17 lungimi şi câştigând în cele din urmă la o diferenţă de 17 puncte (75-58). În retur, studentele albaiulience au avantajul meciurilor acasă cu contracandidatele Nova Vita (sâmbătă), CST BT Alexandria (11 februarie, etapa a 21-a), ICIM Arad (3 martie, etapa a 25-a) şi CSM Satu Mare (21 martie, etapa a 29-a) şi numai o confruntare dificilă în deplasare, la Târgovişte (17 martie, etapa a 28-a). De asemenea, trebuie menţionat faptul că vine la rând o săptămână încărcată, cu o runda intermediară miercuri, 1 februarie, la Iaşi, respectiv o altă partidă la Alba Iulia, cu Olimpia Bucureşti (sâmbătă, 4 februarie).
Dan HENEGAR

Sport
Liga a 4-a: Industria Galda, cea mai bună echipă din retur, cu 13 meciuri imbatabile! Performanța, victorie-spectacol
În alte două jocuri ale rundei a 27-a a Ligii a 4-a, Industria Galda și Performanța Ighiu au câștigat în fața fanilor.
După această rundă, Bogdan Sava (Energia) este noul golgheter al Ligii a 4-a.
*Performanța Ighiu – Hidromecanica Șugag 4-3 (1-1): S. Turuș (31, 60, 67), Tripșa (63)/ Diaconu (3), Titianu (47, 74). Meci atractiv în care oaspeții au condus cu 1-0 și 2-1, însă tripla lui S. Turuș (ce s-a revanșat după ratarea penalty-ului din semifinalele Cupei României) a înclinat balanța pentru a doua victorie succesivă a ighienilor pe propriul teren;
*Industria Galda de Jos – CIL Blaj 2-1 (2-0): Bălaș (10), Puha (39)/ Ciugudean (50).
În derby-ul rundei, Industria a reușit o nouă victorie, a 8-a la rând. Formația din Galda este singura imbatabilă în acest an, cu 13 jocuri fără eșec și 18 întâlniri în care nu a pierdut (un singur egal), totodată având cel mai bun atac și a doua defensivă;
Energia Săsciori – GT Sport Alba Iulia 5-0 (2-0). Au marcat Năzarie (15, 38), Sava (77, 89), Greapcă (85). Atacantul gazdelor , Bogdan Sava este noul golgheter al Ligii a 4-a, devansându-] pe Val. Drăgan (Inter Unirea)
*Voința Stremț – Olimpia Aiud 0-2 (0-0): Bălan (72), G. Oltean (77). Rezultatul surpriză al rundei! Voința, recent calificată în a treia finală a Cupei României, a pierdut al 5-lea joc la rând (al 3-lea consecutiv pe teren propriu). Aiudenii s-au revanșat după acel 1-6 cu Industria Galda din fața fanilor;
*CS Zlatna – Viitorul Vama Seacă 2-1 (1-0): Csiki (8), D. Cristea (56)/ Onacă (90+4). În primul meci din nocturnă în 2022, echipa de pe Ampoi a câștigat o dispută importantă în economia luptei din subsolul ierarhiei, după 3 jocuri externe în care a acumulat un singur punct. Oaspeții se călăuzesc după principiul “una caldă (acasă), una rece (deplasare)” și rămân fără nicio realizare pe terenuri străine în primăvară.
*Inter Unirea – Viitorul Sântimbru 3-5 (1-4): A. Gherman (19, 55, 90+3, penalty)/ P. Truță (2), Al. Stan (6, penalty), Cos. Olălău (15), Biro (83). Început perfect de meci pentru vizitatori, ce și-au asigurat o diferență netă, 3-0, după primul sfert de oră, avantaj decisiv în economia disputei. Gruparea din Galtiu și-a securizat astfel prezența pe a treia treaptă a podiumului, iar după “tripla” realizată Alin Gherman a ajuns la 20 de reușite (al treilea marcator al actualei stagiuni);
Sport
Ocnamureșeanul Gianni Crețu a câștigat campionatul Poloniei!
Ocnamureșeanul Gianni Cretu a câștigat astăzi, cu echipa ZAKSA Kędzierzyn-Koźle meciul cu Jastrzębski Węgiel cu 3-0 (23:25, 17:25, 25:21) în cel de-al patrulea meci de finală PlusLiga din sezonul 2021/2022 și a cucerit titlul de campioană a Poloniei.
Dupp primele 3 meciuri ZAKSA conducea cu 2-1 si mai avea nevoie de o singuraăvictorie, pentru a deveni campioană (primele două dueluri au fost victroii cu 3-0 si 3-2, iar ultimul meci jucat miercuri a fost pierdut cu 3-1). În meciul ultim echipa antrenată de Gianni Cretu a făcut un joc excelent câștigând partida și devenind pentru a 9-a oară campioana Poloniei.
Este o extraordinară performanță a lui Gianni care cucerește titlul national în Polonia, tara Campioanei Mondiale în exercițiu. Mai are un singur obiectiv, duminica viitoare, 22 mai, la Lublijana, când va disputa finala Ligii Campionilor impotriva echipei Italiene Trentino.
„Felicitări pentru acest titlu și multă bafta în meciul de la Lublijana! Respect Gianni, suntem mândri de tine!„, a transmis ocnamureșeanul Marius Stâncel.
Sport
La Simeria, CS Hunedoara – Metalurgistul Cugir 3-0 (1-0) | Test cu gândul la barajul de promovare
În penultima rundă a play-off-ului Seriei a 9-a a eșalonului terț, la Simeria a fost duelul primelor două clasate CS Hunedoara și Metalurgistul Cugir, formații aflate cu gândul la barajul de promovare.
O normă hunedoreană în acest joc fără nicio miză.
*1-0, MIN. 28: L. BUȘ a deschis scorul la o fază în care a fost implicat și A. Roșu, după o minge lungă, o preluare în centrul careului, urmată de o finalizare în forță
*2-0, MIN. 63: HERGHELIGIU a transformat un penalty, obținut tot de el, în duel cu Vlădia
*3-0, MIN. 69: L: BUȘ, finalizare din 2 metri, la pasă perfectă P. Simon.
Prima mare ocazie de gol a reprizei secunde, Herghelegiu (58), a parat R. Opric
Oaspeții nu-l au pe bancă pe antrenorul Lucian Itu, plecat la Baia Mare pentru a vedea oponenta din barajul de promovare, în meciul Minaur Baia Mare – CAO Oradea 0-2 (0-2). „Cred că am deslușit ceva din jocul adversarilor la baraj. Contează foarte mult să vezi un meci pe viu. Din datele pe care le deținem, Baia Mare nu a apelat la serviciile a doi jucători de bază, Chinde și Ciocan”, a punctat Lucian Itu.
La eroarea lui Lefter, la o pasă înapoi trimisă de Jairo, mingea a lovit bara (11). Șut Hergheligiu (13) a parat Opric. Șut în diagonală Al. Rus, a respins Lefter (38)
Cu sacii deja în căruță, respectiv calificate la barajul de promovare în eșalonul secund, combatantele au parte de un test fără importanță în configurația ierarhiei, fiind cu gândul la dublele din 25 și 28 mai, cu CAO Oradea (hunedorenii) și Minaur Baia Mare (cugirenii), reprezentantele Seriei a 10-a.
Echipe:
CS Hunedoara: Lefter – F. Iacob, Garutti (71, A. Vlad), Jairo/cpt, Bedea (46, Al. Mogoș) – Neacșa (71, Trășcan), Bradu (60, P. Simon), L. Buș – Hergheligiu, Arnăutu (60, Giura), Roşu; rezerve Mociu, R. Cristian, Mitran, A. Dumitru, Pocioran. Antrenor: Florin Maxim
Metalurgistul: R. Opric – Al. Rus (46, Haj), Vlădia, Dohotariu, Șuteu – Șaucă/cpt, Boldea, Udrea, Nicula (77, Andriuc) – Selagea (88, S. Itu), Cocan (68, L. Contra); rezerve Perjeriu, M. Neagu, N. Bănică. Antrenor Lucian Itu.
Arbitri Cl. Gatin, M. Talpoș, Al. Gherman (toți Timișoara) Observatori M. Marcu (Oradea), V. Rad (Arad)
-
Actualitateacum 19 ore
România se va îndrepta spre impozite mai mari. Adrian Vasilescu, BNR: „Veniturile din buget raportate la PIB sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană”
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Dosar penal pentru braconaj piscicol, pentru un bărbat din Alba. A fost depistat în timp ce pescuia în perioada de prohibiţie
-
Actualitateacum 23 de ore
Un primar dă BANI persoanelor care prezintă probe cu cetățeni care aruncă iresponsabil gunoiul
-
Actualitateacum 21 de ore
A plouat cu sancțiuni, la Sebeș: Au fost reținute 5 permise de conducere, un certificat de înmatriculare și au fost constate 3 infracțiuni de către polițiști, în acest weekend
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Accident rutier la Abrud: Un șofer „alcoolizat” a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Bazinul Olimpic din Alba Iulia: Închis pentru inițiere înot și agrement în perioada Campionatului Național de Polo, juniori III
-
Curier Județeanacum 19 ore
FOTO| Aniversarea a 30 de ani de activitate a Corului bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud: Ansamblul vocal a fost organizat într-o formulă extinsă
-
Actualitateacum 12 ore
Tribunalul Alba ANULEAZĂ numirile managerilor de la Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni
-
Actualitateacum 23 de ore
CREȘTE salariul minim pentru angajații a două sectoare din România: Câți bani vor primi în mână
-
Ştirea zileiacum 15 ore
16-18 mai: Caravana mobilă pentru screeningul cancer de col uterin va ajunge zilele acestea în judeţul Alba. Programul caravanei
-
Actualitateacum 22 de ore
62 de trenuri electrice regionale noi, în valoare de peste 3,2 miliarde de lei: Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat licitația în SEAP
-
Curier Județeanacum 17 ore
FOTO| Mii de oameni au participat, sâmbătă și duminică, la Sărbătoarea Libertății de la Blaj. Goran Bregovic a fost invitatul special al evenimentului