Rămâi conectat

Actualitate

Şcoala Câmpeni: Lecţie predată elevilor de SC Apa CTTA într-un proiect POS Mediu

Ziarul Unirea

Publicat

în

În laboratorul de biologie al Şcolii Gimnaziale Câmpeni, cu sprijinul directoarei Liliana Lazăr, s-a desfăşurat o campanie de informare a elevilor cu privire la proiectul ”Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă si apă uzată în judeţul Alba”, derulat de SC Apa CTTA Alba.

Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu cu suma totală de 102.046.000 euro, astfel: contribuţie nerambursabilă UE: 80.015.446 euro (78,41%), contribuţie nerambursabilă Guvernul României: 12.237.657 euro (11,99%), contribuţia autoritătilor locale: 1.882.716 euro (1,85%), contribuţia SC Apa CTTA SA Alba: 7.910.181 euro (7,75%). Proiectul, în care a fost inclus şi oraşul Câmpeni, vizează modernizarea şi reabilitarea sistemului de canalizare în aglomerarea Câmpeni şi construirea unei staţii de epurare a apelor uzate pentru 8.000 de locuitori echivalenţi.

Pentru derularea campaniei, o delegaţie compusă din membri ai echipei de proiect, formate din angajaţi ai SC Apa CTTA Alba, în frunte cu Mihaela Mărginean, purtătorul de cuvânt al operatorului judeţean de apă condus de directorul general Viorel Lazăr, şi specialişti ai firmei Halcrow, s-a deplasat la şcoala din Câmpeni, cu recuzita necesară (afişe, pliante, hărţi, baloane, bannere etc), în debutul activităţii distribuindu-le copiilor insigne şi pliante.

*Lecţie interactivă despre importanţa apei şi reducerea poluării

            În prima parte, Tudor Toacsăn (Halcrow) şi Constantin Cîra (SC Apa CTTA) le-au explicat copiilor din clasele a II-a şi a III-a, pe înţelesul lor, date despre proiect, circuitul apei în natură şi importanţa apei, informaţii referitoare la necesitatea menţinerii apei curate, ce este poluarea şi care sunt principalii factori poluatori, cum se tratează apa pentru a deveni potabilă, care este drumul apei spre staţia de epurare, rolul Gărzii de Mediu în monitorizarea surselor de apă şi aplicarea sancţiunilor împotriva celor care nu respectă legislaţia etc.

În cea de-a doua parte, sub îndrumarea învăţătoarelor Niculina Oltean şi Monica Joldeş, copiii au pictat aspecte pe care şi le-au însuşit în urma discuţiei cu specialiştii, toţi fiind recompensaţi cu diplome, baloane şi pixuri. La final, cei mici au participat la concursul “Apa, esenţa vieţii, n-o poluaţi!”, în cadrul căruia au reprezentat şcolarii au realizat două “tablouri” cu amprentele lor palmare, după ce le-au colorat cu acuarele, fiind declaraţi apoi “Ocrotitorii apei”. Copiii au primit cu bucurie activitatea desfăşurată, exprimându-şi dorinţa de a mai participa la alte activităţi similare.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]

Citește mai mult

Actualitate

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025,  „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]

Citește mai mult

Actualitate

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea