Sancțiuni financiare drastice pentru judecătorii CCR, dacă România pierde fondurile din PNRR din cauza lor: ,,Să răspundă individual, financiar, pentru prejudiciul creat statului român!”
Sancțiuni financiare drastice pentru judecătorii CCR, dacă România pierde fondurile din PNRR din cauza lor: ,,Să răspundă individual, financiar, pentru prejudiciul creat statului român!”
„Judecătorii CCR să răspundă individual, financiar, pentru prejudiciul creat statului român!” – a anunțat deputata liberală, Raluca Turcan, care spune că va modifica o inițiativă legislativă proprie în acest sens.
Citește și: CCR amână pentru a cincea oară decizia referitoare la noul proiect privind reforma pensiilor magistraților

Turcan vrea sancțiuni pentru judecătorii CCR
Deputata a anunțat că intenționează să modifice un proiect legislativ depus anterior care vizează sancționarea absențelor nemotivate ale judecătorilor CCR de la ședințe. Aceasta a anunțat că noul amendament vizează introducerea răspunderii individuală și financiară a judecătorilor CCR pentru prejudiciile aduse statului român.
„Reamintesc că am depus un proiect de lege care obligă explicit judecătorii CCR să participe la ședințele plenului, prevede sancționarea cu 10% din indemnizația brută pentru fiecare absență nemotivată și introduce posibilitatea revocării de către autoritatea care i-a numit dacă absentează nemotivat de cel puțin trei ori consecutiv sau nu își pot exercita funcția mai mult de 90 de zile. Intenționez să amendez acest proiect de lege în Parlament, astfel încât judecătorii CCR să răspundă individual, financiar, pentru prejudiciul creat statului român!”, se arată în mesajul publicat miercuri, pe Facebook, de Raluca Turcan.
România pierde bani din PNRR
Deputata a atenționat cu privire la riscurile financiare la care se supune statul român, amintind de fondurile din PNRR aferente jalonului pensiilor magistraților. „România riscă să piardă bani europeni – nu puțini, ci 231 milioane de euro – și credibilitate externă din cauza unor tergiversări care nu au nicio legătură cu fondul juridic al problemelor”, spune Turcan.
Raluca Turcan a invocat articolul 52, alineatul 3, din Constituția României: „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență”.
Anunțul vine după ce judecătorii CCR au amânat pentru 18 februarie 2026 luarea unei decizii pe reforma pensiilor magistraților, fiind a cincea amânare din dosar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Reforma administrației ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență: „E nevoie de o rapidă intrare în vigoare”
Reforma administrației ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență Reforma administrației publice va fi adoptată, cel mai probabil, prin ordonanță de urgență, pentru a putea produce rapid efecte bugetare, a declarat joi, 12 februarie 2026, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, după ședința Executivului. Măsurile sunt considerate necesare atât pentru bugetul din acest […]
An școlar 2026-2027 | Forma finală a structurii anului școlar viitor, avizată: Când vor începe elevii școala
An școlar 2026-2027 | Forma finală a structurii anului școlar viitor, avizată: Când vor începe elevii școala Forma finală a structurii anului școlar 2026-2027 a fost avizată, a anunțat joi, 12 februarie 2026, Ministerul Educației. Cursurile anului școlar 2026-2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027. Anul școlar […]
Anunț oficial: Carrefour vinde filiala din România către Pavăl Holding (Dedeman). Valoarea tranzacției depășește 800 milioane de euro
Anunț oficial: Carrefour vinde filiala din România către Pavăl Holding (Dedeman). Valoarea tranzacției depășește 800 milioane de euro Carrefour, cel mai mare retailer alimentar din Europa, a anunţat astăzi, 12 februarie, vânzarea unităţii sale din România către Pavăl Holding. Tranzacția se ridică la peste 800 de milioane de euro. La rândul său, Pavăl Holding, vehiculul […]