Sâmbătă, ora 18.00, Sănătatea Cluj – CS Ocna Mureș | Emoții pentru “Soda dragă”
CS Ocna Mureș mai are nevoie de un punct în ultimele două dispute din cadrul play-out-ului Seriei a 9-a a eșalonului terț, pentru a scăpa de griji.
Ultima deplasare stagională a elevilor lui Paul Ciucă este sâmbătă, 21 mai, ora 18.00, contra Sănătății Cluj, ambele combatante având același număr de puncte, 30, și fiind vecine de clasament (gazdele pe pozița a 6-a). Ocnamureșenii traversează o perioadă dezamăgitoare, cu un singur punct și un singur gol marcat în ultimele 4 confruntări, și simt emoțiile luptei din subsol. De partea cealaltă, “virușii verzi” au alternat rezultatele surprinzătoare în această fază a stagiunii, de la 6-0 cu Unirea Alba Iulia și 1-6 cu Avântul Reghin pe teren propriu și până la victoria recentă de la Bistrița (4-2). Sănătatea a iernat pe penultima poziție, după 15 runde, având 11 puncte, dar a reușit să strângă 19 în acest an, sporindu-și considerabil șansele de salvare.
În sezonul regular, victoriile au fost împărțite, oaspeții impunându-se: 4-2 pentru CS Ocna Mureș (în 8 octombrie, primul succes extern al “alb-albaștrilor”), respectiv 3-2 pentru Sănătatea (în 12 martie, primul meci al anului). În ultimul duel, la Ocna Mureș, gazdele au făcut spectacol, un 4-0 cu goluri de poveste Al. Giurgiu și Ceaca (în 22 aprilie, data ultimului succes al formației din Alba). Probleme semnificative de efectiv pentru vizitatori, urmând să absenteze sigur D. Lupșan – suspendat și Coltor (plecat cu serviciul). Al. Giurgiu (dureri la gleznă de 3 săptămâni), Haiduc, Al. Kiraly și Pintilie se pregătesc separat, însă se speră în recuperarea, măcar parțială, a acestora.
“S-au învolburat apele acum pe final. Sunt 5 echipe care pot fi pe locul 9 la terminarea campionatului. În aceste două etape avem nevoie de un punct și sper să-l obținem înainte de ultimul joc (n.a. – acasă cu Sticla Turda). Nu știu cum vom suplini absențele sigure și sper să mai recuperăm din accidentați pentru a putea alinia o formulă competitivă”, a transmis Paul Ciucă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]