Rămâi conectat

Sport

Sâmbătă, ora 15.00, Gloria Bistrița – CS Ocna Mureș | Trupa lui Paul Ciucă, prima din cele trei deplasări consecutive

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureș are trei deplasări consecutive, prima fiind sâmbătă, de la ora 15.00, la Bistrița, meci contând pentru runda a 9-a a Seriei a 9-a a Ligii a 3-a, ultima a turului.

Este un joc al vecinelor de clasament, despărțite de un singur punct, bistrițenii plasându-se pe locul al 5-lea cu 12 puncte, iar ocnamureșenii pe o poziție mai jos. Echipa condusă de Paul Ciucă este în creștere de turație, cu două victorii la rând, o premieră pe a treia scenă în ultimii 4 ani, succesul extern contra “virușilor verzi” urmat de cel din derby “de Alba” cu Unirea Alba Iulia, la care se adaugă și remiza de acasă cu liderul CS Hunedoara, parcurs prin care a strâns 7 puncte în trei dispute.

Bistrițenii vin după două deplasări, una în care au făcut scor pe “Cetate” (4-0), singurele lor puncte externe, și o alta în care au pierdut la Turda (2-4). În acest sezon Gloria a adunat maximum de puncte în propriul fief, după ce a câștigat, pe rând, cu Unirea Ungheni (4-2), Viitorul Cluj (1-0) și Sănătatea Cluj (3-2). Elevii lui Dănuț Matei au cea mai permeabilă defensivă din serie, cu 22 de goluri primite (la egalitate cu Unirea Alba Iulia, ultima clasată), însă în ofensivă se bazează pe “veteranii” Curtuiuș (6 goluri) și Stoianof (5 goluri), ce au semnat 11 din cele 18 goluri.

Ca o paranteză, topul principalilor marcatori ai Seriei a 9-a îi cuprinde pe Hergheligiu (CS Hunedoara) și Astafei (Unirea Ungheni) – 7 goluri, Curtuiuș (Gloria), Arnăutu (CS Hunedoara) și M. Lupu (Metalurgistul) – 6 goluri, Stoianof (Gloria) și L. Buș (CS Hunedoara) – cu 5.

Revenind la “Soda dragă”, gruparea din orașul salin are probleme de efectiv, inclusiv Paul Ciucă, antrenor ce nu poarte participa la meci. Va reveni Cl. Marcu după suspendare, însă absentează Tegbo – nerefăcut, Cunțan – carantină, Moise – ruptură musculară (Hetea – răcit, dar recuperabil; Anghel – entorsă).

Echipa are un moral bun, dar fiecare meci trebuie abordat cu maximă seriozitate și concentrare, altfel șansele de a obține un rezultat bun scad considerabil. Din nefericire avem absențe care slăbesc echipa, dar în același timp dau ocazia celorlalți care au jucat mai puțin să-și demonstreze valoarea și să pună umărul”, a transmis Paul Ciucă. CS Ocna Mureș are trei deplasări consecutive, după acest joc urmând desciderile la Turda și Reghin, din primele două runde ale returului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]

Citește mai mult

Sport

Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]

Citește mai mult

Sport

Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape

Dan HENEGAR

Publicat

în

Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea