Rămâi conectat

Curier Județean

Sâmbătă, 2 noiembrie 2019: Lansarea celui de-al III-lea CD din seria „Cântece pe versurile poetei Jeni Voina”, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sala „Gheorghe Maniu” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș va găzdui, sâmbătă, 2 noiembrie 2019, începând cu ora 11:00, lansarea celui de-al III-lea CD din seria „Cântece pe versurile poetei Jeni Voina”.

Cele 19 piese care alcătuiesc cel de-al III-lea CD din seria amintită, reprezintă creații autentice ale poetei și scriitoarei Jeni Voina, interpretate de artiști consacrați precum Nicolae și Tudor Furdui Iancu, Mirela Mănescu, Daniel Rosalin, Anamaria Iorga, Oana Spătăcean, Paula Medrea etc. Conform mărturiei celei care semnează versurile acestor piese, acestea „[…] sunt versuri vesele, mai puțin vesele și chiar triste, ce amintesc de cursul firesc al vieții omenești, cu bucurii, împliniri, dar și necazuri și supărări, toate acestea transpuse în note și accente muzicale”.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor din cadrul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Felician Fărcașiu” Sebeș și este organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tarife majorate pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean Operatorul de transport rutier SC Excelent Trans SRL a solicitat modificarea tarifelor de călătorie practicate pentru serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele atribuite direct prin măsuri de urgenţă. Este vorba de 9 trasee de transport județean […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIUL de la Strungari: Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările. Mobilizare masivă pentru stingerea focului Pompierii din Alba și voluntarii continuă lupta cu flăcările în încercarea de a stinge incendiul de litieră de pădure și vegetație uscată, izbucnit luni, 1 iulie 2025. ”În cursul zilei de ieri, am fost solicitați să intervenim […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de reparații pe DN 74A, în zona Roșia Montană: Strat de uzură așternut pe tronsoanele afectate de calamitățile din 2021 Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a fost prezent, miercuri, 2 iulie 2025 pe șantierul lucrărilor de infrastructură rutieră desfășurate pe DN 74A, pe raza UAT Roșia Montană, alături de șeful Secției de Drumuri Naționale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea