Rămâi conectat

Actualitate

Salariul mediu net a ajuns la în martie la 2.704 lei. Majorări de 22,3% în Sănătate și de 18,4 în Invățământ

Ziarul Unirea

Publicat

în

Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS), câștigul salarial mediu nominal net a urcat cu 8,7% în luna martie a acestui an, la 2.704 lei, în creștere față de luna precedentă cu 217 lei. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.488 lei, în luna martie 2018, cu 8,7% mai mare decât în luna februarie 2018.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6.689 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.541 lei).

În majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

• cu 32,1% în fabricarea produselor din tutun;

• între 16,0% şi 26,5% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor

din sistemul public de asigurări sociale), tranzacţii imobiliare, extracţia petrolului brut şi a gazelor

naturale, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea băuturilor;

• între 11,0% şi 15,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, captarea, tratarea şi

distribuţia apei, industria metalurgică, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia minereurilor

metalifere, activităţi de editare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale

fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport;

• între 9,0% şi 10,0% în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea autovehiculelor de

transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi

optice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice).

Pe de altă parte, scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna februarie 2018 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (premii anuale ori pentru performanţe deosebite, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în agricultură, vânătoare şi servicii anexe (-3,3%), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe) (-2,8%), respectiv telecomunicaţii (-1,8%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, în sănătate şi asistenţă socială (+22,3%), respectiv în învăţământ (+18,4%). De asemenea, o uşoară creştere a câştigului salarial mediu net s-a înregistrat şi în administraţia publică (+1,3%).

Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 15,5%.

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 110,1%. Indicele câştigului salarial real a fost de 108,4% pentru luna martie 2018 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195,7%, cu 15,1 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie 2018.

Sursa: stiritvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]

Citește mai mult

Actualitate

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025,  „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]

Citește mai mult

Actualitate

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ANM trage un semnal de alarmă:  Nou episod de caniculă severă, în luna iulie, în România Adiministrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, România intră într-un nou episod de caniculă severă, cu temperaturi care vor atinge și chiar vor depăși 36 de grade Celsius, în special în sudul și sud-estul țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea