Rămâi conectat

Curier Județean

Salariații de la Societatea Uzina Mecanică Cugir și-au reluat activitatea

Ziarul Unirea

Publicat

în

După o pauză de mai bine de o lună și jumătate, cei peste 1000 de salariați de la S.C. Uzina Mecanică Cugir s-au întors ieri, la muncă.

Aceștia și-au petrecut ultimele două săptămâni în șomaj tehnic, după ce anterior au efectuat o parte din concediul legal programat pentru luna august.

Potrivit directorului general, ing. Marin Morariu, cele două săptămâni de oprire a activității au avut un rol benefic pentru conducerea societății find destinate rezolvării unor probleme de organizare în contextul măsurilor de prevenire împotriva COVID 19.

,,În acest sens am realizat dezinfecția tuturor compartimentelor de activitate, găsirea de soluții pentru separarea unor locuri de muncă astfel încât salariații să păstreze distanțarea socială, precum și stabilirea unui orar diferențiat de acces și de ieșre de la serviciu, care să evite aglomerațiile. Astfel, jumătate din efectivul unității va intra in uzină de la ora 07.00 și va ieși pe poartă la ora 15.00, iar jumătate din personal va intra de la ora 08.00 și va ieși din unitate la ora 16.00. Tot ca măsură de prevenire a îmbolnăvirilor, vom continua verificarea termică a tuturor angajaților la intrarea pe porțile uzinei”, a precizat Marin Morariu.

În ceea ce privete prelevarea de probe pentru teste anti covid, directorul general ne-a informat că și Uzina mecanică va începe programul de recoltare în cursul acestei săptămâni, cel mai probabil de vineri, 22 mai, sau cel mai târziu, începând de luni, 25 mai, funcție de data la care se vor finaliza testările la Fabrica de Arme.

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

3 iulie 2025 | Protest al elevilor din Alba, în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: „Este o lovitură directă asupra fiecărui elev”

Ziarul Unirea

Publicat

în

3 iulie 2025 | Protest al elevilor din Alba, în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: „Este o lovitură directă asupra fiecărui elev” Consiliul Județean al Elevilor Alba a anunțat organizarea unui protest pașnic față de tăierea burselor școlare, joi, 3 iulie 2025, de la ora 19.00, în Piața Cetății din […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Moaștele Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv în biserica mare a Mănăstirii Râmeț

Ziarul Unirea

Publicat

în

Moaștele Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv în biserica mare a Mănăstirii Râmeț Miercuri, 2 iulie 2025, în contextul proclamării canonizării locale a Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț (6 iulie 2025), a avut loc așezarea cinstitelor moaște ale Sfântului Cuvios Dometie în biserica mare a Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | INCENDIUL de la Strungari: Se acționează asupra focarelor existente. Situația în teren, monitorizată în continuare

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIUL de la Strungari: Se acționează asupra focarelor existente. Situația în teren, monitorizată în continuare Pompierii din Alba monitorizează în continuare situația în teren în cazul incendiului de la Strungari, astăzi acționându-se asupra focarelor care mai există. În cursul zilei de astăzi, personalul angrenat în stingerea incendiului continuă să monitorizeze situația în teren și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea