România, ”predată” bucată cu bucată! PNL și USR-PLUS vor să vândă terenurile agricole străinilor
România, ”predată” bucată cu bucată! PNL și USR-PLUS vor să vândă terenurile agricole străinilor
„Un stat de drept, care ține cu adevărat la valorile sale, cu conducători care se gândesc la moștenirea pe care o lasă copiilor, nu ar înstrăina fir de pământ străinilor!
Nu este cazul României deoarece recent, președintele Klaus Iohannis, a promulgat un proiect de lege pentru aprobarea unei Ordonanțe de Urgență, cu prevederi ale PNL și USR-PLUS, care înlesnesc vânzarea terenurilor agricole către străini. Știm că se dorește eliminarea restricțiilor referitoare la domiciliul și rezidența cumpărătorului, a interdicțiilor de înstrăinare timp de minim 8 ani de la data cumpărării terenurilor. Se vrea, de asemenea, eliminarea prevederii obligativității desfășurării anterior cumpărării terenurilor de activități agricole pe o perioadă de cel puțin 5 ani, dar și a altor restricții, astfel încât acestea să poată ajunge mai ușor pe mâna latifundiarilor străini, a marilor companii din Occident.
Devine din ce în ce mai clar că în PNL și USR-PLUS au membri la vârful lor care nu iubesc România. În momentul de față, circa 40% din suprafața agricolă a României este a străinilor. În această situație, guvernul ar trebui să ducă o politică de ”recuperare” a terenurilor. Cu siguranță, toate partidele politice au făcut greșeli în ceea ce privește vânzarea pământului românesc, deoarece acesta nu trebuia să facă obiectul unui act de înstrăinare celor fără cetățenie română. Dar partidele care guvernează acum își propun să vândă și ce a mai rămas.
Este cât se poate de evident că în lipsa ajutorului de la stat, țăranul român renunță să mai pună preț pe agricultură și este tentat să vândă pământul celor care oferă mai mulți bani, în cazul de față străinilor, care vor beneficia de subvențiile pe aceste terenuri.
”Celebrul” Adrian Oros, cel mai slab ministru al Agriculturii din istoria postdecembristă a României, dă vina, în mod ipocrit pentru această situație, pe proprietarii români de pământuri, în loc să găsească soluții pentru creșterea profitabilității agriculturii.
În acest fel, vom ajunge la o criză alimentară fără precedent, deși potențialul agricol al nostru este imens. Vom ajunge străini în țara noastră. Vom fi proprietari doar ”la suprafață”, pe construcții și clădiri. Pământul, spre deosebire de alte resurse, nu se poate multiplica și va avea mereu o variabilă constantă. PNL și USR-PLUS, nu vă mai bateți joc de România!” – Călin Matieș, senator PSD de Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]