România poate deveni cel mai mare producător de aur din Europa
România ar putea deveni cel mai mare producător de aur din Uniunea Europeană, odată cu demararea proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană, potrivit datelor făcute publice de Alexandru Pătruţi, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) (foto), în cadrul dezbaterii intitulate „Piaţa mondială a aurului şi rezervele din România”, organizată recent în Bucureşti de către Editura Evenimentul Zilei şi Capital, prima dintr-o serie de dezbateri dedicate proiectului minier de la Roşia Montană. În prezent, cea mai mare producţie europeană este obţinută de Finlanda – în jur de 11 tone pe an.
„Dacă discutăm de date deja publice, Roşia Montană are 250 de tone, pe care doreşte să le exploateze în 20 de ani. Ajungem la o producţie anuală de aur, numai din zăcământul Roşia Montană, comparabilă cu cea a celui mai mare producător de aur din Europa”, a afirmat Pătruţi. Şeful ANRM a mai precizat că mai există „zăcăminte comparabile” în România, însă estimarea totală a rezervelor de aur aflate în subsol pe teritoriul României este o informaţie clasificată.
În decursul istoriei, pe teritoriul României s-au exploatat între 2.000 şi 2.500 de tone de aur, ceea ce aduce ţara noastră între primele zece ţări din lume, într-un clasament estimativ. Pătruţi a afirmat că, în perioada interbelică, societatea Mică a exploatat în jur de 50 de tone de aur, iar în perioada romană se presupune că romanii au luat din Dacia între 200 şi 500 de tone de aur.
Cererea de aur la nivel mondial a atins în 2010 un record pentru ultimul deceniu: 3.812 tone, în creştere cu 9% faţă de 2009, potrivit unui raport al organizaţiei World Gold Council. Valoarea totală a cererii a fost de 150 de miliarde de dolari. În această perioadă, aurul se tranzacţionează pe pieţele internaţionale în jurul valorii de 1.500 $ / uncie. În 2010, preţul aurului a crescut pentru al zecelea an la rând, fapt fără precedent pe pieţele internaţionale de mărfuri sau acţiuni.
În prezent, compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) aşteaptă să obţină autorizaţiile pentru începerea exploatării miniere, iar între timp compania a făcut o nouă serie de angajări, într-o zonă în care circa 80% dintre localnici nu au un loc de muncă. (A.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu: solicitare obținere acord de mediu pentru „CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, comuna Arieşeni, sat. Bubești, Nr. 75A
Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu. Ciupa Adrian Nicolae domiciliat în Municpiul Beiuş, Str. Republicii nr. 12, Judeţul Bihor, titular al proiectului: ”CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, propus a fi amplasat în jud. Alba, Comuna Arieşeni, Sat. Bubești Nr. 75A sau identificat prin NR. CAD. 70126, anunţă publicul interesat asupra […]
Comunicat de presă – 6 august 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale Ştefan cel Mare Cetatea de Baltă”
Comuna CETATEA DE BALTĂ anunță finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Cetatea de Baltă” cod F-PNRR-Dotari-2023-6195, Investiția parte din PNRR Componenta C15: Educație Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de […]
Comunicat de presă – 5 august 2026: Lansarea proiectului cu titlul „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă”
25.07.2026 Comunicat de presă – lansare proiect „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă” Apel de proiecte: PFM/322/PFM_P1/NA – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile Scopul proiectului: Realizarea unei capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare, cu o […]