Reunire pentru Metalurgistul Cugir *Modificări substanţiale în efectivul formaţiei de sub Drăgana
Plecată la drum cu intenţia de a conta în lupta la vârf în Seria a 5-a a Ligii a 3-a, divizionara terţă Metalurgistul Cugir a avut o primă parte cenuşie, terminând turul pe poziţia a 7-a, cu 21 de puncte, la 8 „lungimi” de liderul FCM Baia Mare. În pauza competiţională, oficialii cugireni au purces la epurarea efectivului, renunţându-se la serviciile câtorva jucători, numele aflate pe lista disponibilizărilor fiind cele ale ex-uniriştilor V. Ignat (ce s-a aflat ]n negocieri cu prim-divizionara Concordia Chiajna), S. Mureşan, Bratima, alături de Petcu, Homei, T. Tothăzan. În acelaşi timp însă şi Negură în caută echipă şi nu s-a prezentat la reunire.
Formaţia cugireană a modificat iarăşi lotul din temelii, în condiţiile în care rezultatele obţinute nu s-au ridicat la nivelul pretenţiilor, iar oficialii Metalurgistului au preferat să facă o masivă curăţenie „de iarnă”. Ieri, antrenorul Cristian Coroian a sunat „goarna” reluării pregătirilor, fiind fixată prima şedinţă a pregătirii din noul an.
*Fără albaiulieni!
Se remarcă faptul că echipa din Cugir nu mai are în efectiv niciun jucător provenit de la Unirea Alba Iulia, „legiunea” albaiuliană de sub Drăgana destrămându-se în totalitate. Dacă în sezoanele trecedente, la Cugir au evoluat numeroşi fotbalişti proveniţi din „Cetate”, printre respectivii numărându-se Al. Man, A. Câmpean, Potopea, Schuller, Cl. Oara şi A. Ianc acum, după aceste despărţiri, la Cugir nu mai este nici un jucător cu trecut „alb-negru”! Dintre aceşti fotbalişti ce şi-au încheiat colaborarea cu Metalurgistul, câţiva şi-au găsit ieri deja echipe: portarul Vlad Ignat este inclus în planurile formaţiei de Liga 1 Concordia Chiajna, iar S. Mureşan şi Bratima s-au pregătit deja ieri cu liderul FCM Baia Mare, la echipa din Maramureş ajungând şi un alt conjudeţean, Andrei Cernea (Industria Galda de Jos). În condiţiile date, odată cu această nouă modificare a lotului cugirean (o parte din jucătorii plecaţi au fost aduşi înaintea începerii campionatului) este de aşteptat ca Metalurgistul să bifeze o altă campanie masivă de achiziţii…
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]