Ştirea Ta
Relaxare după o zi de muncă
Sigur ai avut zile în care pur şi simplu nu ai avut chef să faci ceva. Stresul la locul de muncă, cel de acasă sau oboseală îşi pun amprenta serios asupra energiei noastre, însă avem posibilitatea de a ne schimba starea în câteva minute. Cum?
lNe începem ziua cu un mic dejun bogat în fibre – Unul dintre cele mai bune lucruri pe care îl poţi face pentru dieta ta, dar mai ales pentru sănătate, este să mănânci un mic dejun plin de fibre în fiecare dimineaţă. Grâul, musli sau ovăzul îţi pot garanta un start al zilei plin de energie. Astfel că prima masă a zilei durează mai puţin de cinci minute să o prepari, dar te poţi bucura de beneficiile ei ore întregi. Aceste alimente pot fi consumate oricând pe parcursul zilei, ca gustare sau ca substituent al altei mese.
lMers rapid – Sigur găseşti în programul tău o fereastră de cinci minute în care poţi „executa” mersul rapid. Ieşi afară pentru o scurtă plimbare şi respiră adânc. Schimbul de atmosferă şi aerul proaspăt ajută la creşterea energiei şi te ajută să fii mai concentrată când revi la programul tău uzual.
lGustare plină cu proteine – Într-o zi incărcată şi stresantă, o gustare bogată în proteine te poate aduce pe linia de plutire. Spre deosebire de carbohidraţi sau dulciuri, alimentele proteice fac să dispară senzaţia de foame. Fă-ţi timp cinci minute şi prepară o gustare bogată în proteine, te vei bucura de beneficiile ei pe tot parcursul zilei.
lÎntinde-te! – Dacă stai toată ziua în faţa calculatorului sau te simţi prea obosită ca să faci orice, ridică-te şi fă o întindere completă a corpului, timp de cinci minute. Întinderile care angrenează principalele grupe de muşchi ale corpului ajută la circulaţia sângelui. Respiră adânc şi menţine fiecare întindere câteva secunde, pentru a beneficia din plin de mica ta pauză. Ai nevoie doar de cinci minute pentru a te bucura din plin de efectele stretching-ului asupra stării tale generale.

Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA| Peisaj dezolant pe drumul județean către Poiana Narciselor: „După festival va trebui să treceți pe la service pentru schimbare bucși, pivoți, planetare, capete de bară”
FOTO ȘTIREA TA| Peisaj dezolant pe drumul județean către Poiana Narciselor: „După festival va trebui să treceți pe la service pentru schimbare bucși, pivoți, planetare, capete de bară”
În cursul acestui weekend, între 21-22 mai, după o pauză de doi ani cauzată de pandemia de COVID-19, va fi organizată o nouă ediție a tradiționalei „Serbări a Narciselor” de la Negrileasa.
CITEȘTE ȘI: 21 – 22 mai: Serbarea Narciselor de la Negrileasa 2022. PROGRAMUL evenimentelor
Potrivit imaginilor postate în mediul online de un cetățean din Alba, drumul județean, de 5 kilometri, dintre Întregalde și Mogoș este într-o stare deplorabilă, plin de gropi sau în caz de ploaie, noroi.
„În acest weekend Consiliul Județean Alba vă așteaptă la festivalul Narciselor de pe Muntele Negrileasa. La întoarcere va trebui să treceți pe la service pentru schimbare bucși, pivoți, planetare, capete de bară. Sună a ironie dar suntem o întreagă comunitate care ne stricăm mașinile în 5 km de drum județean dintre Întregalde-Mogoș. Rugăm Consiliul Județean să viziteze tronsonul cu pricina și să constate starea drumului. Mulțumim anticipat.
P.S. Va rog dacă tot vă stricați mașinile pentru narcise să nu lăsți nici un plastic în ploaia cu narcise, la anu ne așteaptă iarăși verde”, a transmis cetățeanul în mediul online.
Ştirea Ta
ȘTIREA TA| O mașină „tunată” scoate peri albi locuitorilor unei străzi din Alba Iulia: „Un derbedeu cu cotețul lui din o mie nouă sute toamna”
ȘTIREA TA| O mașină „tunată” scoate peri albi locuitorilor unei străzi din Alba Iulia: „Un derbedeu cu cotețul lui din o mie nouă sute toamna”
Locuitorii de pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia sunt exasperați de zgomotele, ca niște explozii, provocate de un șofer teribilist care face foarte mult zgomot cu mașina lui tunată.
„După așa zisa expoziție de tunning din acest an din Alba Iulia, s-au înmulțit mașinile “tunate” (mulți dintre acești copii cu mașinuțe cred că tunning înseamnă să faci foarte mult zgomot cu o tobă de eșapament necorespunzătoare). Locuiesc pe Calea Moților și un anume derbedeu cu un seat negru din o mie nouă sute toamna, face furori în fiecare seară cu cotețul lui de mașină, emitând zgomote deranjante, niște explozii.
Am întrebat un polițist de la rutieră pe stradă dacă așa ceva este normal și mi-a răspuns că l-au tot oprit, dar efectiv nu au ce să îi facă. Sau poate ar trebui să ne facem singuri dreptate că în evul mediu, zic și eu. E plin trotuarul de pavele mobile pe Calea moților…poate îi zboară ”din greșeală” neghiobului vreo pavelă în parbriz”, ne-a transmis omul exasperat.
Această problemă nu este singulară, și în alte cartiere locuitorii plângându-se de zgomotele teribiliștilor cu mașini tunate. Șoferii și motocicliștii care fac un zgomot exagerat în trafic sunt taxați cu 4 sau 5 puncte de amendă, între 580 și 725 de lei, dacă sunt opriți în trafic. Dincolo de amendă însă, dacă agenții de circulație sesizează că este imposibil să reduci zgomotul, s-ar putea să te lase și fără certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA| Noaptea muzeelor la Biblioteca Batthyaneum: Zeci de oameni nemulțumiți de întreruperea vizitării după ce au stat câteva ore la coadă
FOTO ȘTIREA TA| Noaptea muzeelor la Biblioteca Batthyaneum: Zeci de oameni nemulțumiți de întreruperea vizitării după ce au stat câteva ore la coadă
Zeci de oameni care au venit la Noaptea Muzeelor să viziteze Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, au fost nemulțumiți de faptul că vizitarea a fost întreruptă pe parcursul unui concert desfășurat în exterior.
Oamenii spun că după ce au stat mai multe ore la coadă, li s-a transmis că vizitarea bibliotecii se va întrerupe în timpul concertului orchestrei de cameră „Harmony of Sounds”. Deși aceștia le-au spus organizatorilor că acest lucru nu este trecut în programul evenimentului, li s-ar fi răspuns că deși nu scrie pe site că se întrerupe, acest lucru se subînțelege.
Grupul care a fost mai vocal a fost lăsat să intre, însă nu se știe ce se va întâmpla cu restul, destul de mulți, rămași afară.
Biblioteca ar trebui să fie deschisă pentru vizitare timp de 5 ore, de la 18.00 la 23.00.
UPDATE: „Inițial, da, ne gândeam să facem pauză, că oamenii să fie atenți la concert, însă în 5 minute s-a schimbat totul, ne-au atras atenția oamenii și am zis că au dreptate”, a transmis Cristian Mladin, șef birou al Bibliotecii Batthyaneum, filiala Bibliotecii Naționale a României.
-
Actualitateacum 19 ore
19 mai – Ziua pictorilor și data nașterii pictorului Ion Țuculescu
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
19 mai 1919: A fost înființată organizația non guvernamentală „Salvați Copiii”
-
Curier Județeanacum 9 ore
FOTO| Depunerea jurământului de credință a primului preot militar la Jandarmeria Alba. Cine este părintele Dorin Ursu
-
Actualitateacum 14 ore
Modernizarea Transalpinei de Apuseni: Contract de 15 milioane de euro, reziliat de CJ Alba
-
Ştirea zileiacum 15 ore
LIVE VIDEO| PROTEST la Spitalul din Aiud: Care sunt doleanțele celor peste 60 de cadre medicale angajate pe perioada pandemiei
-
Curier Județeanacum 14 ore
Cristian Orădan, directorul general Elit: „Păstrăm cu grijă standardele înalte de calitate, pentru a ne consolida poziția de top în industria alimentară”
-
Curier Județeanacum 17 ore
21-22 mai: Cel mai mare festival dedicat promovării sportului de masă ajunge la Alba Iulia. Accesul și participarea sunt gratuite. Programul evenimentului
-
Ştirea zileiacum 16 ore
Restaurarea Palatului Principilor din Alba Iulia: Costuri de 10 ori mai mari, pentru administrația locală, față de cele prevăzute inițial
-
Ştirea Taacum 16 ore
FOTO ȘTIREA TA| Peisaj dezolant pe drumul județean către Poiana Narciselor: „După festival va trebui să treceți pe la service pentru schimbare bucși, pivoți, planetare, capete de bară”
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Protest la Spitalul din Aiud. Medicul Hurani Majid alături de personal: „Trebuie să găsim o soluție, copiii aștia au lucrat aici un an, un an jumate și unii dintre ei au pierdut 5 ani din viață”
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Medicul Țuhașu, cu lacrimi în ochi la protestul de la Spitalul Aiud: „Suntem cu toții în fața patului unei mame bolnave și anume sistemul nostru de sănătate”
-
Ştirea zileiacum 5 ore
Caz MACABRU în Alba: Bărbat găsit decedat în mașină, în zona Vinț