Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Reguli clare privind decontarea tratamentului medical pentru români intr-un stat din Uniunea Europeană

Bogdan Presecan

Publicat

în

Persoanele asigurate in sistemul de sanatate obligatoriu din Romania, care se deplasează intr-un alt stat din UE, pot beneficia de rambursarea contravalorii serviciilor medicale, a medicamentelor si dispozitivelor medicale, conform unei Hotarari de Guvern, recent intrată in vigoare. Rambursarea se va realiza la nivelul tarifelor din Romania si nu va depasi contravaloarea in lei a serviciilor achitate de asigurat

Astfel, România va transpune, cu o întârziere de 6 luni, Directiva Europeană 24 din 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor astfel încât pacienţii români asiguraţi se vor putea trata în alte state membre ale Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, la sfârşitul lunii ianuarie, Comisia a declanşat o acţiune de infringement de necomunicare, deci nu pentru modalitatea de transpunere, alături de alte 12 state din Uniune. După ce România a transmis răspunsul şi a transpus Directiva, Comisia va fi notificată, iar acţiunea de infringement cel mai probabil va fi clasată.

“Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate judeţene vor putea face rambursarea costurilor pentru asiguraţii care se tratează în state membre ale Uniunii Europene. Ministerul Sănătăţii va continua să deruleze politici de investiţii şi dezvoltare, astfel încât asiguraţii din România să beneficieze de aceleaşi condiţii de tratament cu cele din Uniunea Europeană. De asemenea şi pacienţii din Uniunea Europeană se vor putea trata în România”, a subliniat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

În unele cazuri, pentru a beneficia de asistență medicală transfrontalieră pacienţii români vor trebui să obţină o autorizare prealabilă eliberată de casele judeţene

“Potrivit Hotărârii aprobate de Executiv, tipurile de asistenţă medicală pentru care se impune autorizarea prealabilă în vederea rambursării costurilor sunt: PET-CT (tomografie cu emisie de pozitroni) în regim ambulatoriu, servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare continuă şi spitalizare mai mare de 24 de ore pentru următoarele tipuri de tratament (implant sau înlocuire de defibrilator cardiac, endoprotezare articulară tumorală, implant segmentar de coloană, bypass coronarian cu/fără investigaţii cardiace invazive și naşterea), medicamente în tratamentul ambulatoriu, pentru care este necesară aprobarea comisiilor de experţi de la nivelul CNAS.

Rambursarea contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere se efectuează de către casa de asigurări de sănătate care a întocmit solicitarea de acordare de prevedere bugetară, în lei, în termen de maximum 60 de zile de la data alocării de prevedere bugetară.

Rambursarea se realizează la nivelul  tarifelor și prestațiilor din România şi nu trebuie să depășească contravaloarea în lei a asistenței medicale transfrontaliere achitate de solicitant.

De exemplu, în cazul în care o hernie de disc costă în România 1.000 lei și în statul membru X costă 1.500 lei, decontarea se face la valoarea de 1.000 lei, iar în cazul în care o peritonită costă în România 700 lei și în statul membru Y costă 500 lei, decontarea se face la valoarea de 500 lei.

Nu se suportă costurile referitoare la: contravaloarea serviciilor de cazare şi de călătorie suportate de persoanele asigurate şi costuri suplimentare suportate de persoanele cu handicap din cauza unuia sau a mai multor handicapuri atunci când beneficiază de asistenţă medicală transfrontalieră.

Pacienţii români vor putea beneficia de asistenţă cu privire la asistenţa medicală transfrontalieră prin intermediul unui Punct Naţional de Contact, ce va funcţiona începând cu luna mai în subordinea CNAS”, se mai arată în comunicatul remis presei de minister.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului

Mădălina Opriș

Publicat

în

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului O delicioasă și relaxantă ceașcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate. Ziua internațională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea