Reacția PSD Alba, după condamnarea lui Liviu Dragnea: Este o ruletă rusească, din care unii scapă, iar alţii cad victime
Este profund nedrept ca unii oameni să fie achitaţi, iar alţii să fie condamnaţi pentru aceleaşi fapte, în funcţie de judecătorii la care ”pică”, scrie PSD Alba, pe Facebook, despre condamnarea lui Liviu Dragnea.
În opinia reprezentanţilor PSD Alba, decizia de condamnare a fost luată ”sub presiuni multiple: prin intermediul presei, prin intermediul serviciilor şi prin intermediul străzii. Se vede în toate aceste acţiuni o regie: atacul în presă, mulţimile din piaţă, amînările sentinţei, programarea pronunţării spre seară, la ora adunării manifestanţilor, pregătirea pe Facebook, păstrarea sentinţei lui Dragnea la sfârşit. Şi-au sincronizat până şi moţiunea de cenzură cu sentinţa. Asta e calea prin care cei care au pierdut alegerile au înţeles să încerce să câştige puterea”.
Reprezentanţii PSD Alba scriu că exista decizii ale CCR pe care unii judecători le acceptă, alţii nu.
”Nu putem numi asta justiţie. Este o ruletă rusească, din care unii scapă, iar alţii cad victime. Este profund nedrept ca unii oameni să fie achitaţi, iar alţii să fie condamnaţi pentru aceleaşi fapte, în funcţie de judecătorii la care pică. Până la pronunţarea deciziei finale, preşedintele PSD beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, mai ales în contextul actual în care decizia primei instanţe are un grad foarte ridicat de incertitudine. PSD Alba îl susţine în continuare pe preşedintele Liviu Dragnea la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor”, arată social-democraţii din Alba.
Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat pedepasa cu suspendare, de doi ani de închisoare, primită de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului. Liviu Dragnea a fost achitat pentru fals intelectual.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”
Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]
FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing
În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]