Rămâi conectat

Actualitate

Ratele românilor cresc iar: BNR a majorat dobânda cheie de la 5,5% la 6,25%

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ratele românilor cresc iar: BNR a majorat dobânda cheie de la 5,5% la 6,25%

Întrunit în ședința de miercuri, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an, de la 5,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022.

CA al BNR a maai decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,25 la sută pe an, de la 6,50 la sută pe an, și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,25 la sută, de la 4,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022, păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară, precum și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Elit - Gustul Desăvârșit

Comunicatul BNR arată că rata anuală a inflației a ajuns la 15,32 la sută în august, marginal peste nivelul prognozat, după ce în luna iulie a scăzut la 14,96 la sută, de la 15,05 la sută în iunie. Creșterea a fost antrenată aproape în totalitate de continuarea scumpirii alimentelor, inclusiv a categoriei LFO, contrabalansată totuși în mare parte de scăderea prețului combustibililor (pe fondul compensării prețului carburanților și al descreșterii cotației petrolului), precum și de efectele de bază asociate evoluției prețurilor la energie.

Rata anuală a inflației CORE2 ajustat a continuat să crească într-un ritm susținut în primele două luni ale trimestrului III, dar încetinit în raport cu trimestrele precedente, urcând la 10,4 la sută în iulie, de la 9,8 la sută în iunie, și la 11,2 la sută în luna august, ușor peste nivelul prognozat, în principal sub influența unor noi creșteri ale prețurilor alimentelor procesate. Astfel, evoluția componentei continuă să reflecte efectele majorărilor ample ale cotațiilor materiilor prime agroalimentare și ale costurilor crescute cu energia și transportul, alături de influențele blocajelor în lanțuri de producție. Acestea au fost potențate de cotele înalte ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt, de manifestarea unei cereri reprimate pe anumite segmente, precum și de ponderea însemnată deținută în coșul de consum de produsele alimentare și de cele importate.

Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a crescut în luna august la 13,3 la sută, de la 13,0 la sută în iunie. Totodată, rata medie a inflației IPC și cea calculată pe baza IAPC s-au mărit în august la 11,0 la sută și la 9,5 la sută, de la 9,3 la sută, respectiv, 7,9 la sută, în iunie 2022.

Efecte inflaționiste ale șocurilor pe partea ofertei continuă să crească în Europa și alte țări dezvoltate, semnificativă fiind dinamica la nivelul inflației de bază. În zona euro, rata anuală a inflației IPC a ajuns la 10 la sută în luna septembrie, iar în țări vecine României aceasta se situează între 15 la sută și 19 la sută.

Activitatea economică și-a încetinit considerabil creșterea în trimestrul II, față de intervalul precedent, la 2,1 la sută, de la 5,1 la sută în trimestrul I, dar mult mai modest decât s-a anticipat. Evoluția face probabilă o creștere moderată a excedentului de cerere agregată și în acest interval, contrar așteptărilor.

În termeni anuali, creșterea PIB a decelerat doar ușor în trimestrul II, la 5,3 la sută, de la 6,4 la sută în trimestrul I, continuând astfel să depășească semnificativ previziunile. Aportul majoritar la creșterea economică a fost adus însă de variația stocurilor (7,3 puncte procentuale), în timp ce contribuția consumului privat – secundară ca mărime – s-a diminuat mult față de trimestrul precedent (la 4,7 puncte procentuale), iar cea a formării brute de capital fix a rămas foarte modestă, deși s-a mărit ușor. Totodată, evoluția exportului net a redevenit puternic contracționistă, în condițiile scăderii dinamicii anuale a exportului, concomitent cu reamplificarea considerabilă a celei a importului de bunuri și servicii.

Cele mai recente date ale indicatorilor cu frecvență ridicată sugerează o încetinire puternică a creșterii economiei în trimestrul III față de intervalul precedent, sub impactul escaladării războiului din Ucraina și al extinderii sancțiunilor asociate. Evoluția implică totuși o majorare semnificativă a dinamicii anuale a PIB în acest interval, pe seama unui efect de bază, dar în condițiile decelerării creșterii consumului privat.

Relevantă din această perspectivă este scăderea dinamicii anuale a comerțului cu amănuntul și a comerțului auto-moto, dar mai cu seamă a serviciilor prestate populației în luna iulie. În același timp, producția industrială și volumul comenzilor noi în industria prelucrătoare și-au amplificat contracția în termeni anuali, dar volumul lucrărilor de construcții și-a accelerat semnificativ creșterea anuală.

Totodată, exporturile de bunuri și servicii și-au diminuat marginal variația anuală în luna iulie, în timp ce importurile și-au majorat-o ușor, inclusiv pe fondul evoluției nefavorabile a prețurilor externe, ceea ce a condus la reamplificarea dinamicii anuale înalte a deficitului comercial față de media trimestrului II, și mai ales a celei a deficitului de cont curent, care a reflectat și o deterioarare a evoluției soldului balanțelor veniturilor secundare în această lună.

Efectivul salariaților din economie și-a încetinit creșterea în iunie-iulie, pe seama evoluțiilor din sectorul privat, iar reducerea ratei șomajului BIM, până la 5,1 la sută în luna august, a fost însoțită pe parcursul trimestrului II de restrângerea ușoară a cererii de forță de muncă. Totodată, cele mai recente sondaje indică o scădere ușoară a deficitului de forță de muncă raportat de companii, după creșterea neîntreruptă a acestuia din ultimele 6 trimestre, precum și o relativă slăbire a intențiilor de angajare pe orizontul apropiat de timp, în contextul costurilor extrem de ridicate cu energia și al incertitudinilor generate de războiul din Ucraina și de sancțiunile tot mai severe asociate.

Pe piața financiară, principalele cotații ale segmentului monetar interbancar s-au stabilizat în perioada recentă la valori marginal superioare celor atinse spre finele lunii iulie, după ușoare ajustări în scădere înregistrate în august, pe fondul ultimei decizii de politică monetară și al mesajelor transmise de banca centrală în acest context. La rândul lor, randamentele titlurilor de stat au recuperat parțial descreșterile consemnate în iulie-august, plasându-se pe o traiectorie moderat ascendentă în septembrie, similar evoluțiilor din economiile avansate și din regiune, în contextul întăririi ferme a politicii monetare de către bănci centrale majore, asociată cu o deteriorare a sentimentului pieței financiare internaționale. Rata medie a dobânzii la creditele noi, dar și cea aferentă depozitelor noi la termen și-au accelerat însă puternic creșterea în iulie-august, inclusiv pe segmentul populației.

În această conjunctură, leul și-a corectat integral în luna septembrie aprecierea semnificativă față de euro acumulată în iulie-august, alimentată consistent și de evoluții interne de natură sezonieră. În raport cu dolarul SUA , moneda națională s-a depreciat ca urmare a evoluțiilor de pe piețele financiare internaționale.

Dinamica anuală de două cifre a creditului acordat sectorului privat a intrat pe o traiectorie descendentă la începutul semestrului II, reducându-se treptat până la 15,9 la sută în luna august (de la 17,5 la sută în iunie), în condițiile accentuării descreșterii variației înalte a componentei în lei. Astfel, ponderea acesteia în creditul acordat sectorului privat s-a redus ușor, la 71,8 la sută în august (de la 72,0 la sută în iunie).

Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul șocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit. Determinante pentru înrăutățirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflației sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurile gazelor naturale și energiei electrice – inclusiv în condițiile modificării caracteristicilor schemei de plafonare a prețurilor la energie electrică -, precum și de prețurile alimentelor, sub influența creșterii ample a cotațiilor mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor instituite, dar și al secetei prelungite și extinse la nivel european din această vară. Impactul acestor factori va fi doar parțial contrabalansat de efecte de bază dezinflaționiste anticipate a se manifesta în perspectivă apropiată inclusiv pe segmentul combustibililor.

Escaladarea războiului din Ucraina și sancțiunile tot mai severe asociate generează însă incertitudini și riscuri considerabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, prin efectele posibil mai mari exercitate, pe multiple căi, asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității, profiturilor și planurilor de investiții ale firmelor, dar și prin potențiala afectare mai severă a economiei europene/globale și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanțare.

Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina.

Incertitudini și riscuri majore sunt asociate și conduitei politicii fiscale, având în vedere cerința continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv și al tendinței generale de înăsprire a condițiilor de finanțare, dar într-o conjunctură economică și socială dificilă pe plan intern și global, ce a condus la implementarea mai multor seturi de măsuri de sprijin pentru populație și firme, cu potențiale implicații adverse asupra parametrilor bugetari.

Relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.

Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, precum și stimularea economisirii prin creșterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.

Sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Legea pensiilor 2022: Deciziile de pensionare ar putea suferi o modificare majoră

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Legea pensiilor 2022: Deciziile de pensionare ar putea suferi o modificare majoră

Pensiile sunt stabilite prin decizie a Casei Teritoariale de Pensii ori a Casei de Pensii Sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de Legea pensiile, fiind acordată la data înregistrării cererii.

Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea 263/2010, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază solicitantul.

Elit - Gustul Desăvârșit

Pentru persoanele din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa de pensii sectorială competentă, în funcţie de ultimul loc de muncă.

Însă de multe ori, cei care vor să iasă la pensie, după ce depun documentele de pensionare trebuie să aştepte perioade mai mari de 45 zile pentru a primi decizia de pensionare şi cuantumul pensiei ce li se cuvine, iar acest lucru se întâmplă din cauza problemelor de organizare a sistemului de acordare al pensiilor.

Astfel, la Camera Deputaților urmează să se voteze o modificare legislativă care va corecta acest neajuns. Astfel se creează cadrul legislativ pentru a da posibilitatea ca dosarul de pensionare să fie depus cu 90 zile ÎNAINTE de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a beneficia de acest drept, urmând ca decizia să le fie comunicată în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare.

În expunerea de motive a inițiativei legislative se spune că astfel se vine în ajutorul celor care trebuie sp iasă la pensie și ”care nu trebuie să întindă mâna şi să cerşească pentru a primi un drept ce li se cuvine, căci sunt cazuri în care se aşteaptă şi 4-5 luni pentru a primi decizia de pensionare şi efectiv pensia. De asemenea, avem în prezent şi foarte multe cazuri în care dosarele de pensionare sunt oprite în corespondenţa caselor teritoriale de pensii din cauza neconcordanţelor ivite prin emiterea greşită a adeverinţelor de către custozii de arhivă şi a lipsei unui sistem unitar de lucru a Casei Naţionale de Pensii Publice”.

Conform noilor modificări care se află pe masa de lucru a deputaților ”pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare prevăzute de prezenta lege, în funcţie de categoria de pensie solicitată”.

O altă modificare spune că: ”Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, şi se acordă de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare şi a emiterii deciziei de pensionare”.

Și în sfârșit poate cea mai importantă modificare: ”Decizia de pensionare se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare ale persoanei ce a solicitat acest drept, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în funcţie de categoria de pensie solicitată”.

Vârsta de pensionare. Perioadele care nu sunt considerate vechime în muncă

Sunt detalii pe care trebuie să le știe cei care și-au propus să iasă la pensie și trebuie să-și compleze dosarul cu actele necesare.

Conform legislației în vigoare, concediile de odihnă, de incapacitate temporară de muncă din cauza unor accidente sau boli profesionale, precum și cele la care au dreptul părinții pentru nașterea, creșterea și îngrijirea copilului sunt luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie. Deși unele dintre acele perioade sunt necontributive, ele sunt asimilate ca stagii de cotizare.

Excepție de la regulă o constituie absențele nemotivate și concediile fără plată care, potrivit Codului muncii, se scad din vechimea în muncă. Așadar, concediile fără plată sunt cele care nu se vor lua în calcul pentru vechimea în muncă, dar nu cele de odihnă.

Stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Trecem în revistă concediile care sunt considerate vechime în muncă, precum și indemnizațiile care se acordă pentru unele tipuri de concedii.

Sursa: dcbusiness.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Vremea se răcește semnificativ în România: Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, marți, prognoza meteo pentru perioada 7 noiembrie – 5 decembrie 2022. Meteorologii anunță temperaturi normale pentru următoarele 4 săptămâni. În primele zile din decembrie vremea se poate răci, dar valorile termice rămân specifice primelor zile de iarnă.

Săptămâna 7 – 14 noiembrie

Elit - Gustul Desăvârșit

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în zonele montane și local în vest și sud-est, dar și izolat excedentar în nord-est, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 14 – 21 noiembrie

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 21 – 28 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în vest și la munte.

Săptămâna 28 noiembrie – 5 decembrie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar local cu o tendință ușor deficitară.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

ADMITERE la Școala de Poliție 2022: Aproximativ 5.000 de candidaţi la cele două unităţi de învăţământ preuniversitar ale Poliţiei Române

Ziarul Unirea

Publicat

în

ADMITERE la Școala de Poliție 2022: Aproximativ 5.000 de candidaţi la cele două unităţi de învăţământ preuniversitar ale Poliţiei Române

Aproximativ 5.000 de candidaţi s-au înscris pentru examenul de admitere în cele două unităţi de învăţământ preuniversitar ale Poliţiei Române: Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina şi Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” – Cluj-Napoca, anunță Agerpres.

Astfel, pe cele 1.340 de posturi scoase la concurs în cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina s-au înscris 3.936 de candidaţi, iar pe cele 300 de posturi de la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” – Cluj-Napoca s-au înscris 949 de candidaţi”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi.

Elit - Gustul Desăvârșit

Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape – după încheierea perioadei de recrutare sunt planificate evaluarea psihologică a candidaţilor, proba de evaluare a performanţei fizice, susţinerea probei de evaluare a cunoştinţelor, iar, la final, examinarea medicală a candidaţilor rămaşi în concurs.

Proba de evaluare a performanţei fizice va fi susţinută indiferent de unitatea de învăţământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecţie, astfel:

* Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidaţii din Municipiul Bucureşti şi judeţele: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea;

* Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidaţii din judeţele: Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea;

* Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca – pentru candidaţii din judeţele: Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu;

* Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru candidaţii din judeţele: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare, Timiş;

* Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani – pentru candidaţii din judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea;

* Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni – pentru candidaţii din judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui.

Candidaţii care au promovat proba de evaluare a performanţei fizice vor susţine proba de evaluare a cunoştinţelor, la data de 10 decembrie, iar rezultatele obţinute vor fi postate pe site-ul oficial al unităţii de învăţământ pentru care optează.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea