Propunere de condamnare la 1 an și 4 luni închisoare pentru Nicolae Moldovan – Funcționarul de la DGFP Alba a recunoscut că divulgat informații secrete unei persoane cercetate pentru șantaj
La data de 28.08.2017, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul M. N., funcționar public, propunând condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și folosirea în mod direct de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii unor foloase necuvenite.
În fapt s-a reținut că, în luna iunie 2017, inculpatul M. N. a folosit informații nedestinate publicității, cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu, pe care le-a divulgat unei persoane cercetate într-o altă cauză penală, pentru comiterea infracțiunii de șantaj, respectiv informându-l că organele de cercetare penală au solicitat date privind conturile bancare deținute de acesta din urmă.
Inculpatul M.N. a fost reținut la data de 06.07.2017, iar ulterior s-a dispus măsura controlului judiciar.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost înaintat Judecătoriei Alba Iulia.
În bază delegărilor emise în cauză, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Alba au efectuat mai multe acte procedurale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]