Rămâi conectat

Politică Administrație

Proiectul ”Ambasada Moților la Bruxelles” debutează vineri. Valorile moților vor fi promovate după modelul landului Bavaria

Dragoş Suciu

Publicat

în

Europarlamentarii Victor Negrescu și Emilian Pavel vor lansa în acest weekend, 25-26 aprilie, la Bruxelles, Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului – proiect care va asigura reprezentare directă la nivelul Uniunii Europene a valorilor României. Primul brand local care va fi promovat cu această ocazie este „Ambasada Țării Moților”.

Victor Negrescu01Aceasta a fost o idee a liderului PSD Alba, Ioan Dîrzu, care va fi susținută de vicepreședintele PSD Alba, Victor Negrescu, în paralel cu un proiect mai larg, care se referă la deschiderea primei reprezentanţe regionale din România la Bruxelles – ”Delegaţia Transilvaniei”.

Astfel, Ambasada Moților la Bruxelles va deveni din proiect – realitate și nu a rămas doar la stadiul de promisiune. În acest sens, reamintim declarația făcută de europarlamentarul Negrescu în 25 mai, imediat după afișarea rezultatelor de tip exit-poll „Prioritatea numărul 1 este să promovăm interesele judeţului Alba la Bruxelles. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă să promovăm interesele culturale, economice, turistice, să se afle mai multe despre oraş. Ne vom ţine inclusiv promisiunea făcută despre Ambasada Moţilor la Bruxelles. Este un proiect pe care noi l-am avut pentru Apuseni”, a spus Victor Negrescu.

Potrivit consilierului europarlamentarului Victor Negrescu, Corneliu Mureșan, proiectul ”Ambasada Moților la Bruxelles” urmărește popularizarea regiunii din zona Munților Apuseni, iar cu această ocazie, în capitala Belgiei, vor fi invitați expozanți, interpreta de muzică populară, Alexandra Vădan (o tânără speranță din Apuseni), tulnicărese, meșteri populari, dansatori din Ansamblul Folcloric ”Dor Teiușan”, artiști, artizani, jurnaliști, oameni de cultură, dar și oficialități: președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, primarul din Câmpeni, Ioan Călin Andrieș și primarul din Arieșeni, Vasile-Marin Jurj.

Delegația va promova valorile culturale și oportunitățile economice prin evenimente periodice, după modelul folosit de landurile din Germania. Lansarea va avea loc în cadrul festivalului organizat de comunitatea românească din Belgia, aflat la a 10-a ediție, intitulat „Festivalul Primăvara Românească la Bruxelles” și având tematica „Din Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș în inima Europei”.

„Zona de Vest a României are un potențial cultural, turistic și economic care trebuie fructificat. O reprezentare directă pe lângă Uniunea Europeană va permite acestor regiuni să fie mai bine cunoscute de către instituțiile europene și va crea premisele pentru o mai bună promovare, dar și fructificare a oportunităților oferite de apartenența la Uniunea Europeană. Un exemplu de astfel de oportunități sunt fondurile europene, o parte dintre acestea fiind accesibile direct de la Bruxelles. De altfel, în acest sens am lansat deja portalul GranturiEuropene.ro, care îi ghidează pe cei interesați către obținerea acestor finanțări. Alături de colegul Emilian Pavel am inițiat acest proiect, însă nu suntem singurii susținători din partea României. Ne dorim o largă susținere și îi invităm pe toți cei preocupați de interesele zonei să se alăture proiectului”, a subliniat europarlamentarul Victor Negrescu. „Rolul regiunilor la nivelul UE este unul din ce în ce mai important, iar noi credem că regiunea noastră trebuie să fie bine reprezentată la Bruxelles. Regiunile trebuie să mențină un contact permanent cu instituțiile europene, trebuie sa fie în mod esențial proactive, să se promoveze, să atragă investiții și să creeze bunăstare. Printr-un proces permanent de informare vor crește automat și șansele regiunii noastre de a atrage fonduri europene direct de la Bruxelles. Ne dorim mult acest lucru”, a afirmat în context eurodeputatul Emilian Pavel.

Cei doi inițiatori susțin că, după modelul regiunilor din Spania, al provinciilor din Polonia sau al landurilor din Germania care au o reprezentare directă la nivelul instituțiilor europene, la fel și nou înființata Delegație își propune să promoveze oportunitățile oferite de zona Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului. Delegația va organiza periodic la Bruxelles, considerată adesea „capitala Europei”, evenimente și conferințe în cadrul instituțiilor europene, va promova brand-uri locale și va susține inițiative locale în domeniul cultural, turistic sau economic.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP Comuna Ciuruleasa a lansat licitația pentru centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Proiectul, de peste 2 milioane de lei, cuprinde 16 containere pentru colectarea deșeurilor provenite de la gospodării sau instituții. Construcția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea