Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Cultură Educație

Programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” în 7-11 aprilie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Şcoala altfel în 7-11 aprilie 2014. În 2013, MEN nu a respectat prevederile propriei proceduri distorsionând competiţia cu acelaşi nume

Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Alba trebuie să supună aprobării până în 14 februarie tipurile de activităţi care se vor organiza în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, durata acestora, modalităţile de organizare şi responsabilităţile stabilite de Consiliul profesoral, pe baza propunerilor făcute inclusiv în urma dezbaterilor cu elevii. Săptămâna 7 – 11 aprilie 2014 va fi dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în care nu se organizează cursuri conform orarului obişnuit al unităţii de învăţământ, iar programul va avea un orar special, în care vor fi incluşi toţi copiii preşcolari/elevii şi toate cadrele didactice care nu participă la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare. Pentru a participa la competiţia organizată la nivel judeţean, unitatea de învăţământ va încărca pe site-ul inspectoratului şcolar, la rubrica dedicată competiţiei din cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, dosarul activităţii propuse. La nivel judeţean, competiţia îşi propune să selecteze şi să promoveze pe site-ul inspectoratului cele mai interesante 10 activităţi care s-au desfăşurat în săptămâna programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, câte una din fiecare din domeniile: cultural; artistic; tehnic; ştiinţific; sportiv; cetăţenie democratică şi responsabilitate socială; educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos; educaţie ecologică şi protecţie a mediului; abilităţi de viaţă; consiliere şi orientare. Potrivit metoldologiei aprobate prin OMEN nr. 3818/2013, criteriile şi modalitatea de evaluare, modalitatea şi termenul limită de încărcare a dosarelor activităţilor vor fi stabilite de fiecare inspectorat şi comunicate unităţilor de învăţământ din subordine şi publicului larg în timp util, dar nu mai târziu de data de 3 martie 2014. Fiecare inspectorat va stabili, prin decizie a inspectorului şcolar general, componenţa comisiei de evaluare a activităţilor primite de la unităţile de învăţământ. Comisia va evalua dosarele depuse, în conformitate cu modalităţile şi criteriile stabilite la nivelul inspectoratului şi comunicate public, şi va selecta cel mult câte o activitate pentru fiecare domeniu. În baza instrumentelor şi criteriilor de evaluare stabilite la nivelul inspectoratelor şcolare, activităţile desfăşurate pot fi premiate la nivelul judeţului, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale, al partenerilor educaţionali, din resurse proprii etc. Cele mai interesante 10 activităţi stabilite la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti vor participa la competiţia organizată la nivel naţional de Ministerul Educaţiei Naţionale, conform unei proceduri ce va fi transmisă inspectoratelor şcolare până la data de 11 aprilie 2014.

  • Ierarhie influenţată de nerespectarea propriei proceduri de către MEN

Din păcate, în anul şcolar trecut, Ministerul Educaţiei însuşi nu a respectat prevederile propriei proceduri, fapt ce a dus la favorizarea unor concurenţi şi, implicit, la influenţarea ierahiei finale. De exemplu, unele şcoli nu au respectat data limită de înscriere în concurs; din cauza necorelării unor termene din metodologie, unele fotografii nu au putut fi vizionate de internauţi în perioada de votare, ei neputând vota în cunoştinţă de cauză (voturile au contat 40%); deşi procedura prevedea că pe site-ul dedicat competiţiei textul de prezentare a activităţii nu trebuia să depăşească 10 rânduri, MEN a validat şi texte de aproape o pagină; cu toate că procedura stipula clar formatul în care trebuie să apară dovezile pentru derularea activităţilor, MEN a acceptat ca dovezi link-uri spre alte site-uri în loc să descalifice şcolile respective. Iar capac a pus faptul că, deşi procedura prevedea că rezultatele competiţiei vor fi anunţate „până în 24 mai 2013”, MEN a anunţat cu întârziere câştigătorii. În acest fel, tot mai multe şcoli sunt descurajate să mai concureze la această competiţie, mai ales că premiul este simbolic – o plachetă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi

Bogdan Ilea

Publicat

în

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea