Programul „Săptămâna verde” ar putea primi o finanțare de 100.000 de lei. Cum vor fi folosiți banii
Programul „Săptămâna verde” ar putea primi o finanțare de 100.000 de lei. Cum vor fi folosiți banii
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat, pe site-ul instituției, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea finanțării din Fondul pentru mediu a Programului „Săptămâna verde”, informează instituţia printr-un comunicat de presă.

Un proiect de Hotărâre de Guvern a fost publicat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru aprobarea unei finanțări din Fondul pentru mediul a Programului „Săptămâna verde”.
Proiectul propune acordarea sumei de 100.000 de lei, sub formă de finanțare nerambursabilă, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru realizarea acţiunilor multianuale, necesare Programului „Săptămâna verde”, derulat de Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pe parcursul anilor 2024 și 2025.
„Așa cum știți, în noiembrie 2023, am creat cadrul legal pentru finanțarea activităților Programului „Săptămâna verde”.
Chiar dacă multe școli au organizat „Săptămâna verde” în primul modul al acestui an școlar, proiectul prevede finațarea, inclusiv pentru anul viitor, astfel încât banii să ajungă la cât mai mulți dintre copiii, în special din mediul rural, care nu își permit să desfășoare în mod corespunzător activitățile de multe ori costisitoare, deoarece presupun deplasarea la diferite instituţii, în arii naturale protejate, la muzee sau în parcuri, și pe care nu întotdeauna părinţii le pot achita.
Citește și: Guvernul a introdus Programul „Săptămâna Verde” în lista programelor finanțabile prin Fondul de Mediu
Sper ca profesorii să înțeleagă că acest program își propune să schimbe modul în care tinerii se implică în rezolvarea problemelor de mediu, punând bazele unei generații a schimbării. Ne dorim să dezvoltăm o formulă modernă de educație de mediu, realizată în colaborare cu dascăli cu experiență sau pasionați de protejarea naturii, care să folosească în mod creativ platformele Școli verzi și Săptămâna Verde.
Ne dorim să schimbăm comportamente și modul de luare a deciziilor în activitățile de zi cu zi care au un impact asupra mediului și, nu în ultimul rând, să promovăm responsabilitatea individuală și comunitară în raport cu natura”, a declarat ministrul Mircea Fechet.
Care este strategia ministerului
Secretarul general al MMAP, Alexandru Avram, a coordonat grupul de lucru pentru realizarea acestui act normativ care creează baza legală pentru înființarea activității finanțate integral din venituri proprii, pe lângă Ministerul Educației, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
Metodologia de implementare va fi aprobată prin ordin al ministrului educației, pentru utilizarea eficientă și cu respectarea prevederilor legale a fondurilor alocate către inspectoratele școlare.
MMAP încearcă să transpună așteptările tinerilor în măsuri, programe și proiecte menite să vină în întâmpinarea nevoii de cunoaștere și în oferirea unui suport cât mai consistent. Școlile trebuie să devină exemple de bune practici în materie de sustenabilitate pentru a inspira elevii să adopte un comportament adecvat de protecție a mediului.
În plus, școlile eficiente energetic sau transportul școlar cu emisii reduse de dioxid de carbon pot contribui substanțial la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel național. Studiile demonstrează beneficiile unei infrastructuri educaționale „verzi” care duce la o creștere a stării de bine a elevilor și a profesorilor, o creștere a calității învățării sau o îmbunătățire a rezultatelor la testele și la evaluările școlare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”
Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]
Video | Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole
Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole Salariul minim brut pe economie va fi menținut la nivelul actual, de 4.325 de lei, la 1 ianuarie 2027, urmând ca o eventuală majorare să fie discutată în perioada următoare, după centralizarea indicatorilor economici. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, […]
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația”
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că va propune respectarea prevederilor legale privind indexarea pensiilor, după ce vor fi publicate ultimele date referitoare la inflație și la […]
